Perimenopauza și menopauza reprezintă etape fiziologice din viața femeii, însă pentru multe paciente acestea sunt însoțite de simptome care pot influența considerabil starea de bine, balanceul emoțional și sănătatea pe termen lung. În acest context, tratamentul hormonal complementar are un rol crucial, mai ales când este corect recomandat și personalizat pentru fiecare pacientă.
Perimenopauza simbolizează perioada de tranziție către menopauză și poate începe cu câțiva ani înainte de ultima menstruație. În acest stadiu, nivelurile hormonale, în special estrogenul și progesteronul, fluctuează semnificativ.
Menopauza este definită ca absența menstruației. timp de 12 luni consecutive și indică stopul definitiv al producției hormonale, având efecte generale asupra organismului.
Cum se manifestă lipsa hormonală?
Deficitul de estrogeni poate avea simptome variate, specifice fiecărei femei. Cele mai frecvente includ:
- bufeuri și transpirații nocturne;
- dificultăți de somn și oboseală persistentă;
- schimbări ale dispoziției, iritabilitate, anxietate sau episoade depresive;
- dificultăți de concentrare și probleme de memorie;
- uscăciune vaginală, disconfort sau durere în timpul actului sexual;
- probleme urinare, precum senzație de arsură sau frecvență crescută a urinării;
- creștere în greutate și modificări ale distribuției grăsimii corporale.
În această etapă, nu doar estrogenul scade, ci și progesteronul, hormon crucial pentru menținerea echilibrului emoțional și calitatea somnului. Lipsa de progesteron poate duce la tulburări de somn, anxietate, iritabilitate și agravarea simptomelor vasomotorii.
De asemenea, nivelul testosteronului, produs în cantități mici la femei, scade progresiv odată cu vârsta. La unele paciente, acest lucru poate fi asociat cu scăderea libidoului, scăderea nivelului de energie și diminuarea stării de bine generale. În situații atent selectate, terapia cu testosteron, administrată în doze adaptate pentru femei, poate fi benefică, mai ales pentru îmbunătățirea calității vieții sexuale.
Este esențial să subliniem că aceste simptome nu trebuie considerate „normale” sau „de suportat”, deoarece pot fi tratate eficient.
Ce beneficii oferă terapia hormonală de substituție?
Potrivit ghidurilor medicale internaționale, tratamentul de substituție hormonală reprezintă cea mai eficientă metodă pentru gestionarea simptomelor vasomotorii (bufeuri, transpirații nocturne) și pentru prevenirea pierderii masei osoase în perioada peri- și postmenopauză.
Atunci când este indicat, terapia hormonală de substituție poate:
- reduce semnificativ bufeurile și transpirațiile nocturne;
- imbunătăți calitatea somnului și nivelul de energie;
- ameliora starea emoțională și capacitatea de concentrare;
- reduce uscăciunea vaginală și disconfortul în timpul actului sexual;
- preveni pierderea accelerată a densității osoase;
- ajuta la creșterea stării generale de bine.
Ce influență are stilul de viață în perioada menopauzei?
Pe lângă tratamentul hormonal, modul în care trăim influențează semnificativ experiența menopauzei. În perioada postmenopauză, metabolismul încetinește, iar riscurile pentru afecțiuni cardiovasculare și osteoporoză cresc. O alimentație echilibrată și o activitate fizică regulată pot face diferența.
De ce este esențială o evaluare medicală personalizată înaintea terapiei hormonale?
De-a lungul timpului, au existat multe temeri legate de siguranța terapiei hormonale. Cercetările moderne arată că, pentru majoritatea femeilor, beneficiile tratamentului depășesc riscurile, mai ales când terapia este personalizată și atent monitorizată.
Nu există un „tratament standard” universal valabil pentru toate femeile. Alegerea tipului de terapie de substituție hormonală, dozei și schemei de administrare se face în funcție de vârsta pacientei, simptomele preponderente, istoricul medical și factorii de risc individuali.
Rolul medicului ginecolog este crucial în evaluarea corectă, informarea pacientei și supravegherea periodică a tratamentului.
Pentru programarea unei consultații, paciențele pot apela numărul de telefon 0232 920, Telefoane Centrul Medical Arcadia.
Dr. Enkeleida Hadîmbu, medic specialist Obstetrică-Ginecologie, Centrul Medical Arcadia



