Linii de cabluri de înaltă tensiune în apropiere de Linz, Austria. FOTO: IMAGO / imago stock&people / Profimedia
Guvernul austriac a acuzat, duminică, „birocrație excesivă” a Uniunii Europene pentru întârzierea aprobării unei norme comune de sprijin pentru industria națională, în contextul prețurilor ridicate la energie, și a anunțat că va activa propria schemă de subvenții începând de luni, conform agerpres.
„Nu vom mai aștepta avizul UE. Autorizația pentru subvenția la energie electrică destinată industriei a fost amânată săptămână după săptămână”, a menționat ministrul economiei, conservatorul Wolfgang Hattmannsdorfer.
Ministrul austriac a subliniat că „birocrația excesivă” împiedică investițiile și activitatea în sectorul industrial european și a cerut o decizie mai rapidă.
Astfel, ministerul va lansa luni portalul pentru depunerea cererilor, alocând 150 de milioane de euro pentru anul curent și retroactiv până în 2025.
Schemelor de sprijin li se pot califica companii de orice mărime, care produc hârtie, oțel brut, aliaje feroase și consumă peste un gigawatt-oră de energie electrică anual.
De asemenea, companiile trebuie să realizeze un audit energetic, să dispună de un plan de management de mediu și să aloce cel puțin 80% din sumă pentru îmbunătățirea eficienței energetice în procesul de producție.
Estimările indică faptul că în jur de 60 de întreprinderi, cu aproximativ 30.000 de angajați, vor solicita această finanțare.
Pe 20 martie, liderii Uniunii Europene au îndemnat Comisia Europeană să prezinte fără întârziere măsuri pentru gestionarea prețurilor actuale la petrol și gaze, care au crescut considerabil de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, și să reducă facturile la electricitate pentru sectorul industrial european.