Ardelenii au obținut o victorie categorică, profitând de o superioritate numerică timp de peste 70 de minute. Monday Etim a fost eliminat direct încă din minutul 20, după un fault dur, la scorul de 1-0 pentru gazde.
Jug Stanojev, Jovo Lukic (duble) și Dan Nistor au fost marcatorii acestei partide, care au adus trei puncte importante pentru echipa antrenată de Cristiano Bergodi în lupta pentru titlu și cupele europene.
După meci, Radu Constantea, președintele clubului, a menținut o atitudine echilibrată și a încercat, la fel ca antrenorul Bergodi, să tempereze entuziasmul jucătorilor. Oficialul clubului afirmă că obiectivul U Cluj pentru acest sezon este calificarea în competițiile europene.
Radu Constantea: „Câștigarea titlului ar fi una dintre cele mai mari surprize”
„Nu ne-am imaginat o victorie atât de clară, diferența fiind dată de eliminarea jucătorului de la Craiova. Am câștigat meritat, am jucat bine. Lukic cred că nu a reușit să se adapteze la Craiova. A venit la noi, a câștigat încredere și a început să marcheze. Căutam un atacant cu un profil similar cu cel al lui Blănuță, un jucător deja adaptat la campionatul nostru. Era un marcator și în Bosnia.
Acestea au fost motivele pentru care am hotărât să-l achiziționăm. Bonusul pentru titlu este stipulat în contractele jucătorilor încă de la începutul sezonului. Dacă vom ajunge acolo, îl vom face public. Însă mai este mult până acolo, Craiova fiind o echipă extrem de puternică.
Dacă vor câștiga toate meciurile rămase, inclusiv cel cu noi, vor obține titlul. Craiova rămâne favorită la câștigarea campionatului. Nu ne lăsăm pradă entuziasmului excesiv. Rămânem cu picioarele pe pământ.
Obținerea titlului de campioni ar fi una dintre cele mai neașteptate, mai ales în formatul cu play-off. Obiectivul nostru este calificarea în competițiile europene, iar în acest moment încercăm să nu ne concentrăm zilnic pe câștigarea titlului, a declarat Radu Constantea, conform GSP.ro.
U Cluj se pregătește pentru meciul cu Dinamo
U Cluj lider cu 39 de puncte și singura echipă cu victorii consecutive în play-off, toate cele patru meciuri, are și cel mai bun golaveraj, cu nouă goluri marcate și doar două primite.
În etapa următoare, ardelenii vor merge la București pentru partida cu Dinamo, în timp ce Universitatea Craiova va primi vizita Rapidului.