Ultima actualizare: 21 aprilie 2026Autor: Cristi TănaseVizualizări: 19
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că odată cu data de 21 aprilie începe Recensământul General de Circulație Rutieră, având ca scop evaluarea intensității și structurii traficului rutier, pe categorii de vehicule, precum și actualizarea indicatorilor de evoluție a cererii de transport, furnizarea datelor pentru fundamentarea investițiilor în infrastructură, întreținerea drumurilor și siguranța rutieră.
„CNAIR, prin intermediul Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN), va organiza și coordona etapele de implementare a Recensământului General de Circulație Rutieră, o inițiativă strategică pentru planificarea și dezvoltarea sistemului de transport din România,” transmite instituția.
Recensământul va fi demarat începând cu 21 aprilie, având ca obiective principale: determinarea intensității și structurii traficului rutier pe categorii de vehicule; actualizarea indicatorilor de evoluție a cererii de transport; furnizarea datelor pentru fundamentarea proiectelor de infrastructură, întreținerea drumurilor și siguranța rutieră; actualizarea bazei de date a modelelor de transport.
Conform CNAIR, colectarea datelor se va realiza atât prin metode automate, cât și prin proceduri manuale, în puncte de înregistrare strategic stabilite pe întreg teritoriul național. Perioadele de înregistrare vor fi alese pentru a reflecta variațiile sezoniere și zilnice ale traficului, incluzând zile lucrătoare, weekend-uri și perioade de vârf turistic.
„De asemenea, procesul de colectare nu va necesita oprirea vehiculelor în trafic. Echipele de recenzori vor fi poziționate în afara părții carosabile, pentru a nu perturba fluxul rutier,” precizează CNAIR.
Rezultatele finale ale recensământului vor fi centralizate și utilizate pentru actualizarea bazelor de date tehnice rutiere, fiind puse la dispoziția autorităților cu responsabilități în gestionarea infrastructurii rutiere.
„Monitorizarea fluxurilor de trafic reprezintă o componentă esențială pentru dezvoltarea rețelei rutiere, facilitând planificarea investițiilor, programarea lucrărilor de întreținere și optimizarea circulației. Aceste informații contribuie la o analiză precisă a dinamicii traficului și sunt fundamentale în evaluarea impactului asupra mediului, precum și în estimarea emisiilor poluante și elaborarea strategiilor de îmbunătățire a calității aerului,” subliniază compania.
Rezumat: Recensământul General de Circulație Rutieră începe de la data de 21 aprilie, fiind esențial pentru planificarea și dezvoltarea durabilă a infrastructurii de transport din România.
Detalii despre inițiativa de monitorizare a traficului rutier
URMĂREȘTE-NE PE CEL MAI IMPORTANT MOD DE A FI LA curent:
Publicație
Analiză generală
Articole din aceeași categorie
Articole pe teme similare



