Polițistul din Iași, Marius Profire, membru al echipei de Volei a României, a obținut o performanță remarcabilă, urcând pe treapta secundă a podiumului în cadrul prestigioasei competiții internaționale IPA (International Police Association), organizată în Wrocław, Polonia. Delegația României a fost una impresionantă, având la start peste 106 sportivi care au participat în discipline precum volei, fotbal, atletism și judo.
Echipa de volei IPA România – o formație de elită compusă din reprezentanți ai structurilor de Poliție, Pompieri și Penitenciare – a dominat faza grupelor, câștigând primul loc după o serie de victorii impresionante: 2-1 împotriva Bulgariei, 2-0 contra Sloveniei și o victorie clară cu 2-0 asupra gazdelor, Polonia.
În semifinală, românii au trecut fără dificultate de echipa Republicii Moldova, cu scorul de 2-0. Marea finală a adus față în față România și Italia, într-un duel extrem de intens, în care italienii s-au impus cu 2-0, iar tricolorii au obținut medalia de argint și titlul de vicecampioni ai IPA.
Marius Profire a avut un rol special în această ediție: a fost singurul reprezentant al întregii zone a Moldovei în lotul de volei, ceilalți colegi provenind din centre cu tradiție precum Cluj, Maramureș și București.
În spatele acestei medalii remarcabile se află ani de muncă, pasiune și un spirit altruist rar întâlnit. Marius Profire nu este la prima experiență în sportul de performanță, având o carieră solidă în domeniu.
„Am practicat handbal de performanță la LPS Vaslui. Din aproximativ 2010 m-am reprofilat și am început să joc volei la turnee caritabile organizate în țară, aproape lunar, alături de foști jucători de la Dinamo, Steaua și alte cluburi. Fac acest lucru din plăcere și pentru a ajuta persoanele cu nevoi speciale. Mă antrenez de două ori pe săptămână, mai ales de când m-am mutat la Iași. Particip la turnee anuale de volei, iar anul acesta am fost ales în naționala IPA. Aceste competiții se organizează o dată la doi ani, iar peste doi ani va avea loc evenimentul de la Palermo, Italia”, a declarat Marius Profire.
Succesul obținut în Polonia reflectă o echipă unită, susținută de o conducere dedicată. Iată componența completă a echipei de volei IPA România care a făcut istorie la Wrocław:
Jucători: Profire Marius, Răileanu Dragoș, Socaciu Gheorghe, Soloc Marius, Balog Rolland, Neamț Ciprian, Farcaș Vlăduț, Toloargă Bogdan, Rus Dragoș.
Conducere: Mihai Tărtăreanu (Președinte), Ion Melinte (Vicepreședinte).



