Cea mai mare bancă din România anunță o creștere spectaculoasă a profitului financiar

Dată:

Banca Transilvania, Foto: Banca Transilvania

 Profitul net al Grupului Financiar Banca Transilvania a fost de 1,14 miliarde lei în primul trimestru din 2026, înregistrând o creștere de 30,1% față de aceeași perioadă a anului anterior, conform rezultatelor financiare ale instituției, scrie Agerpres.

Banca Transilvania a generat 83% din profitul total al Grupului BT, respectiv 950,2 milioane lei, în creștere cu 25,6% comparativ cu primul trimestru din 2025.

Activele Grupului BT au atins 227 miliarde lei, iar creditele totale și creanțele din contractele de leasing financiar s-au situat la 115,9 miliarde lei.

Dezvoltare și în creștere la nivelul activelor

La nivelul băncii, activele au înregistrat 212,9 miliarde lei, reprezentând o creștere de 1,2% față de 31 decembrie 2025, iar depozitele clienților au totalizat 169,5 miliarde lei, în urcare cu 0,4% față de sfârșitul anului precedent.

Instituția a acordat populației credite în valoare de 3,5 miliarde lei în primul trimestru, iar soldul creditelor brute pentru companii a ajuns la aproximativ 64,2 miliarde lei, fiind în creștere cu 2,5% față de 31 decembrie 2025.

Aproape 5 milioane de clienți

Rata creditelor neperformante a fost de 2,55%, indicatorul de solvabilitate s-a menținut la 20,65%, iar costul riscului a rămas la 0,71%.

Banca Transilvania se apropie de pragul de 5 milioane de utilizatori activi, după ce aproape 140.000 de persoane și companii au devenit clienți ai instituției în primele trei luni ale anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Mai multe de genul acesta
Related