Oameni traversează strada pe o trecere de pietoni din Tokyo, FOTO: Heisenberg85 / Dreamstime.com
Dan Popa
Editor coordonator (finanțe-bănci)
Există o întrebare pe care Aristotel o punea referitor la scopul vieții. Economiștii au transformat-o, fără să își dea seama, într-un indicator statistic.
Există o întrebare pusă încă din vremea lui Aristotel, legată de scopul existenței. Economiștii au convertit-o, involuntar, într-un parametru numeric.
În 2024, România ocupă poziția fruntașă în Uniunea Europeană la proporția cheltuielilor pentru alimente și băuturi nealcoolice în bugetul total al unei gospodării: 23,1%. Media UE? 13,2%. Adică, românul alocă aproape dublu din venituri pentru același tip de consum comparativ cu media europeană.
Dar povestea devine cu adevărat interesantă acum.
Acest fragment provine din newsletterul „Economix”, trimis lunar de jurnalistul Dan Popa în fiecare joi. Abonați-vă la Economix pentru actualizări aici:
Dacă v-ați întrebat de ce cheltuielile sunt mai mari în România – răspunsul nu este acesta. România este țara cu cele mai mici prețuri pentru alimente în UE. Un coș alimentar standard costă aici 74,6 euro, comparativ cu media europeană de 100 euro – cu 25,4% mai puțin.
Deținem cea mai accesibilă alimentație din UE, însă alocăm cea mai mare parte a bugetului pentru ea. Cum este posibil?
Legea lui Engel, enunțată în 1857 de statisticianul german Ernst Engel, explică acest fenomen: ponderea cheltuielilor pentru hrană nu depinde de preț, ci de nivelul veniturilor. Creșterea prețurilor la alimente afectează mai sever gospodăriile cu venituri mici, unde fiecare leu contează. În esență: mâncarea poate fi relativ ieftină în termeni absoluți, dar costisitoare în raport cu câștigurile locuinței respective.
O familie cheltuiește pe educație cât costă două cafele zilnic. În schimb, pentru hrană, cheltuielile sunt de 53 de ori mai mari.
Ce indică această situație despre noi
Românii alocă cu 10 puncte procentuale mai mult din venituri pentru alimente și băuturi nealcoolice comparativ cu media UE – și această tendință persistă de ani buni.
Nu este o coincidență. Țările cu venituri mici nu pot permite luxul de a cheltui prioritar pe alte domenii, până nu rezolvă problema fundamentală: alimentația. Proporția mare destinată hranei în buget reprezintă semnul economic al unei sărăcii relative – chiar și în condițiile creșterii PIB-ului și a salariilor nominale.
Este un mecanism de amplificare a disparităților economice, totodată invizibil în statisticile obișnuite. În timp ce inflația alimentară crește, afectează mai intens gospodăriile în care hrana reprezintă 23% din cheltuieli decât cele în care aceasta constituie 11%. Efectul acestui decalaj nu este același peste tot, fiind influențat de coeficientul Engel. Această redistribuire are un caracter regresiv și se produce fără decizie politică explicită.
Care este explicația
Întrebarea din titlu nu are un răspuns filosofic, ci unul empiric. Pentru o parte semnificativă a gospodăriilor din România, hrana nu reprezintă doar o necesitate, ci o prioritate de supraviețuire, nu un element de identitate culturală sau o experiență plăcută.
