Creșterea economică reprezintă un concept abstract, însă poate fi ilustrată ca o mașină ce accelerează și încetinește pe o autostradă.
Totuși, aceasta este o simplificare extremă. În realitate, economia este un sistem vast – compus din milioane de indivizi cu opțiuni diverse. Astfel, monitorizarea întregii activități economice devine o sarcină dificilă.
Guvernul SUA a început să abordeze această provocare în anii 1930, menționează Rupal Patel și Jack Meaning, economiști în cadrul Băncii Angliei, în lucrarea „Why Can’t We Just Print More Money?”.
În plină Mare Depresiune, întreaga lume vedea problemele economice – șomaj ridicat și falimente numeroase. Problema mare era faptul că factorii de decizie din SUA nu aveau o metodă precisă de a cuantifica impactul asupra creșterii economice: economia se contracta evident, dar nimeni nu putea estima exact proporțiile acestei desacelerări.
Așadar, Congresul SUA l-a numit pe Simon Kuznets, economist la Biroul Național de Cercetări Economice (NBER), responsabil cu analiza datelor privind economia americană. În 1931, Kuznets și echipa sa au fost solicitați să găsească o metodă de măsurare a sănătății economiei SUA. În ciuda provocării, după trei ani de cercetări, au elaborat un raport intitulat „Venitul Național”, în care a fost introdus un indicator încă utilizat astăzi pentru măsurarea sănătății economice globale: Produsul Intern Brut, cunoscut sub denumirea de PIB.
Recunoscând limitările sale, Kuznets a subliniat că PIB-ul nu reflectă fericirea, degradarea mediului sau inegalitatea – astfel, nu poate măsura calitatea vieții. În cuvintele senatorului american Robert Kennedy, PIB-ul „contează totul, dar nu pentru ceea ce chiar face diferența în viață”.
De exemplu, să analizăm PIB-ul Regatului Unit: în 2014, FT relata o creștere de aproape 5%, cu 10 miliarde de lire în plus peste o noapte. Această creștere nu s-a datorat muncii mai productive, ci schimbărilor în metodologia de calcul a PIB-ului, inclusiv includerea activităților ilegale precum prostituția sau piața neagră a drogurilor.
Există segmente ale economiei legale care nu sunt luate în considerare de PIB, precum munca casnică realizată de părinți și soț/soție, cum ar fi spălatul vaselor sau gătitul. În 2016, această muncă neremunerată a adăugat echivalentul a 1,24 trilioane de lire la economia Regatului Unit.
Acest lucru poate duce la situații ciudate. De exemplu, dacă cineva aspiră în sufragerie, acest lucru nu influențează creșterea economică. Dar dacă închei o înțelegere cu un vecin pentru a aspira pentru tine și el pentru el, la final ambele păstrează condiția sufrageriei curate – însă contribuția la PIB este aceeași, explică Mariana Mazzucato în „Valoarea tuturor lucrurilor”.
De aceea, PIB-ul continuă să ofere informații utile despre calitatea vieții populației.
De exemplu, PIB-ul nominal al Franței este apropiat de cel al Indiei, însă dacă compari ambele, devine evident că Franța are un nivel de trai mai ridicat pe cap de locuitor. Din acest motiv, economiștii preferă să utilizeze PIB-ul pe cap de locuitor, adică raportul dintre PIB și populație. Deși India are o populație mult mai mare, standardele de trai pe cap de locuitor sunt mai scăzute în această țară comparativ cu Franța, unde fiecare individ beneficiază de o felie de venit mult mai generoasă.
Presupunem că pornești să prepari o prăjitură economică ce trebuie să satisfacă pe toți. Ce ingrediente ar avea nevoie?
Aceste întrebări au fost adresate de mulți economiști, deși rar cu această metaforă a prăjiturii. Răspunsurile cele mai celebre provin de la economiștii Robert Solow și Trevor Swan, care au creat modele pentru a înțelege sursele creșterii economice. Economiștii le numesc factori de producție:
- Teritoriu: suprafața pe care îți construiești economia;
- Muncă: indivizii care produc bunurile și serviciile;
- Capital: echipamentele și utilajele care sprijină munca;
- Tehnologie: eficiența cu care se combină munca și capitalul pentru a produce.
Aceste patru ingrediente reprezintă o metodă eficientă pentru a evalua „tortul” economic, cu condiția să ai suficiente resurse din fiecare și să le gestionezi corect pentru a asigura o creștere sănătoasă a economiei.
Voi detalia doar cazul mediului sau al terenului, având o poveste interesantă în acest sens.
Relația tensionată dintre creșterea economică și protecția mediului nu este o noutate. Povestea Insulei Paștelui exemplifică acest lucru: o insulă slab populată, situată la peste 3.200 km de coasta Chile, renumită pentru statui uriașe din piatră. Înainte de secolul XV, locuia aici o civilizație prosperă cu o economie înfloritoare. Însă în 1720, europenii au găsit o populație redusă la doar 3.000 de locuitori, deoarece bogățiile naturale au fost epuizate.
Explicația, potrivit cercetătorilor, este simplă: locuitorii au tăiat copaci pentru construirea uneltelor sau a canoelor. Lipsa pădurilor a redus resursele, ceea ce a dus la degradarea solului și scăderea randamentului agricol, culminând cu declinul populației și efecte devastatoare, precum războiul civil. Până la sosirea europenilor, insula era aproape complet defrișată. Astfel, creșterea economică a dus la supraexploatarea mediului natural.
Mulți antropologi consideră și astăzi că dispariția populației Insulei Paștelui a fost rezultatul unui dezechilibru complex, însă această poveste servește ca parabolă despre riscurile creșterii excesive și a exploatării mediului.
