Banana a devenit un element esențial în economia plantațiilor din America, bazată inițial pe muncă forțată, devenind ulterior un motor al exporturilor pentru multe țări din regiune.
La finalul secolului al XIX-lea, dezvoltarea căilor ferate, a navelor cu aburi și a tehnicilor de refrigerare a permis exporturi pe distanțe mari de produse agricole perisabile. Bananele au beneficiat considerabil de această evoluție.
Înainte de mijlocul secolului al XIX-lea, bananele erau un fruct de lux, vândut în cantități mici, chiar și în SUA, relativ apropiată geografic de țările producătoare. Odată ce importul la scară largă a devenit o realitate, companii străine, în special United Fruit Company (astăzi Chiquita) și Standard Fruit Company (astăzi Dole), au dezvoltat plantații extinse în Caraibe, America Centrală și nordul Americii de Sud.
Aceste companii au ajuns rapid să domine economiile acestor țări. De exemplu, în Honduras, United Fruit Company și Standard Fruit Company controlau infrastructura, inclusiv căile ferate, utilitățile și comunicațiile.
În Guatemala, în anii 1930, United Fruit Company era cel mai mare proprietar de terenuri, angajator și exportator, controlând o mare parte a infrastructurii feroviare.
În aceste țări, companiile erau adesea considerate ca având un control aproape total asupra economiei, fiind denumite uneori „caracatița” de către locuitori.
Acest control economic extins a influențat semnificativ politica acestor țări. Companiile aveau proprii sisteme de vămuire și securitate și erau deasupra legislației naționale.
Politicieni au fost corupți pentru a adopta politici favorabile acestor companii. Acestea susțineau lovituri de stat împotriva guvernelor care doreau să adopte măsuri contrare intereselor lor, inclusiv politicile de impozitare și drepturile salariaților. Uneori această intervenție se realiza prin intermediul mercenarilor.
Activitățile acestor companii au devenit notorii în urma evenimentelor din 1928 din Columbia. Muncitorii din plantațiile United Fruit Company au intrat în grevă pentru condiții de muncă mai bune. Guvernul columbian, sub presiunea SUA, a intervenit pentru a reprima greva violent, ducând la moartea unui număr semnificativ de muncitori.
Tragedia a fost relatată în literatura mondială, inclusiv de Gabriel García Márquez în romanul „O sută de ani de singurătate”.
Dominarea companiilor străine în America Centrală a condus la denumirea acestor țări „republici bananiere”.
Termenul a fost utilizat pentru prima dată de O. Henry în povestirea „Amiralul” (1904) și ulterior de Pablo Neruda. El servește să descrie exploatarea economică a țărilor sărace.
Republicile bananiere ilustrează cum companiile multinaționale pot influența negativ economia țărilor gazdă.
Totuși, investițiile străine pot aduce și avantaje.
Investițiile multinaționale pot stimula dezvoltarea economică, introducând noi industrii. Exemple sunt prezența Intel în Costa Rica sau a companiilor de semiconductori în Coreea de Sud.
Instituții internaționale, precum Banca Mondială și FMI, recomandă țărilor în curs de dezvoltare să atragă investiții străine directe. Aceasta strategie a demonstrat rezultate pozitive în țări precum Irlanda și Singapore.