Potrivit datelor Administrației Naționale a Finanțelor Publice (ANAF), există companii care au acumulat datorii fiscale de peste un miliard de lei fiecare. Nu ne referim la scheme de evaziune de tipul „trader dispărut”, ci la metode clasice de fraudă, care necesită timp îndelungat și implicare, explică avocatul fiscal Luisiana Dobrinescu într-un comentariu pentru HotNews.ro.
După fiecare scrutin electoral din ultimii 15 ani am avut speranțe legate de combaterea corupției și evaziunii fiscale, dar aceste promisiuni au rămas fără efecte.
Conform datelor ANAF, firme cu datorii fiscale semnificative, de peste un miliard de lei, au structuri complexe, nu de tipul „dispariție”. Aceste probleme necesită timp și oameni.
Raportul Curții de Conturi de marți arată că la o adresă din Bucureștii Noi, Sector 1, un număr impresionant de 6.061 de persoane fizice și 2.398 de societăți comerciale și-au declarat sediul profesional. În același sector, pe strada Argentina, 1.895 de societăți comerciale au declarat sediul social, având datorii cumulate la bugetul de stat de 465.708 lei.
Un singur apartament de pe strada Arhitect Grigore Ionescu găzduia declarativ 1.736 de firme, cu un sold total de datorii de 124.773.065 lei la finele lui 2023.
După recentele alegeri, este posibil să ne confruntăm cu taxe suplimentare pentru venituri peste 10.000 de lei?
Această situație ar putea apărea numai dacă salarii bugetare ar fi plafonate la acest nivel, moment în care și sectorul privat s-ar putea gândi la soliditate.
Este posibil ca asigurările de sănătate să finanțeze pacienți cu servicii medicale identice pentru mai multe persoane scutite de contribuție?
Un antreprenor, care asumă riscuri și responsabilități, ar trebui să plătească taxele la același nivel ca un salariat?
Această întrebare apare în contextul propunerilor de majorare a impozitului pe profit la 19% și a celui pe dividende la 16% (alături de CASS de 10%, plafonat la 24 de salarii minime, pentru distribuirea dividendelor).
Creșterea taxelor și introducerea altor noi, precum IMCA, ICAS sau „taxa pe stâlp”, nu au dus la îmbunătățirea situației bugetare; cheltuielile statului au crescut peste veniturile suplimentare generate.
Această abordare deficitara nu este soluția. Este necesară o analiză care să țină cont de evoluția economică, pentru că creșterea fiscalității într-un context de nemulțumire socială și fiscală poate duce la erodarea bazei de impozitare.
