Primul elev român la un concurs de mecanică în Croația
În iunie, Andrei va participa la un concurs de mecanică în Croația, alături de cei mai talentați tineri mecanici din Europa. Această reușită este rodul pasiunii sale și al îndrumării unei profesoare dedicate, care l-a ajutat să dezvolte abilități de rezolvare a problemelor.
Andrei a ales o școală profesională, în loc de un liceu teoretic, pentru a învăța meseria care-l pasionează.
„De când eram mic, mi-a plăcut mecanica. Bunicul meu era strungar și-l vedeam lucrand cu diverse piese, iar asta am dorit să fac și eu”, spune adolescentul.
Părinții săi, oameni simpli din satul Cornițel, l-au susținut în dorința sa, dar i-au cerut să susțină examenul de bacalaureat după cei trei ani de studiu.
Profesoara sa de mecanică, Tatiana Moți, de la Colegiul Tehnic Alexandru Roman din Aleșd, are aceeași așteptare: să nu renunțe la învățare, chiar dacă și-a ales deja specializarea.
Cum a ajuns un elev din Bihor să-și descopere pasiunea pentru mecanică auto
„Andrei este un elev receptiv. Nu doar că înțelege informația, ci o caută, o înțelege și o pune în practică. Copii ca el sunt rari. Este păcat să se limiteze la o școală profesională”, spune Tatiana Moți, profesoară cu peste 30 de ani de experiență în formarea mecanicilor auto.
În clasa sa, 22 de elevi se pregătesc să devină mecanici auto calificați, sub îndrumarea Tatianei Moți, absolventă a Institutului Politehnic București.
„Predau din 1990, iar astăzi, 75% dintre mecanicii auto din zona Aleșd sunt elevii mei”, afirmă profesoara.
La școala profesională, elevii învață atât teorie, cât și practică încă din primul an, pentru a fi pregătiți să lucreze la finalul clasei a XI-a.
Provocarea cea mai mare pentru profesoară este să găsească ateliere care să accepte elevii în ucenicie.
„În Aleșd avem doar service-uri mici, unde pot accepta doar grupe mici de elevi. Firmele din alte zone nu-i primesc, din cauza costurilor de transport.”, explică Moți.
Totuși, reușește să convingă mecanicii experimentați să-i accepte în atelierele lor. Recunoaște că puțini adolescenți sunt la fel de hotărâți să învețe meseria, majoritatea parcurgând stagiile de practică doar formal.
Andrei este o excepție, motiv pentru care profesoara l-a înscris la concursul „Young Car Mechanic”, organizat de o companie poloneză.
Elevul de 16 ani s-a clasat printre primii la concurs
Concursul, organizat de Ministerul Educației, s-a desfășurat în mai multe etape: locală, regională și națională. Andrei s-a clasat printre primii la fiecare etapă, deși era la prima competiție.
El a fost cel mai tânăr concurent, ceilalți fiind elevi din clasa a XI-a. „A fost mai solicitant decât o olimpiadă, necesitând rezolvarea mai multor probleme în timp limitat” explică profesoara.
Pentru Andrei, testele de dezmembrare și asamblare a componentelor, precum și identificarea defecțiunilor, au fost mai simple decât se aștepta.
A obținut cel mai bun punctaj din țară și este singurul elev român care va participa la etapa internațională, programată între 13 și 20 iunie la Zagreb, în Croația.
„M-am înscris pentru a vedea la ce nivel mă aflu. A fost dificil, dar nu foarte greu. Am avut de lucru cu instrumente pe care nu le cunoscusem, dar m-am adaptat rapid”, spune Andrei. Premiat cu 700 de euro, își dorește să-i folosească banii pentru echipamente de specialitate.
Pentru etapa internațională, Andrei se confruntă cu o nouă provocare: mecanică auto a camioanelor. Profesoara l-a ajutat să obțină un stagiu de pregătire la un service de camioane din Oșorhei, unde se antrenează zilnic.
„Îmi este mai ușor să lucrez cu camioane decât cu mașini mici, pentru că detaliile sunt mai mari”, afirmă Andrei.
Andrei are planuri mari pentru viitor
Andrei continuă pregătirea și la un service autorizat BMW. După terminarea școlii profesionale, Andrei dorește să urmeze o clasă teoretică în vederea susținerii examenului de bacalaureat, apoi să devină mecanic auto.
Visul său este să-și deschidă propriul service. „Vreau să rămân în țară, eventual participând la cursuri de specializare în electricitate auto”, spune Andrei.
Deși tânăr, înțelege că o meserie bine stăpânită îi poate asigura un trai decent oriunde.