Factura la curent crește de mâine: Cine e ajutat și pentru cât timp?

Dată:

Prețurile la energie electrică se liberalizează, iar facturile vor crește semnificativ, începând cu 1 iulie.

Reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) au anunțat că, în ciuda unor măsuri de susținere, facturile pentru consumatorii casnici cu consum redus se pot dubla.

Furnizorul Hidroelectrica a transmis deja noile prețuri, care variază între 1,03 și 1,12 lei/kWh, cu majorări de până la 65%, în funcție de zona de distribuție. Bucureștiul, Ilfov și alte câteva județe vor avea cele mai mici tarife.

Pentru a atenua impactul, statul oferă vouchere energetice consumatorilor vulnerabili.

Consumatorii vulnerabili vor beneficia de vouchere energetice în valoare de 50 de lei lunar, finanțate din bugetul de stat, pentru plata facturilor electrice.

„Accesarea voucherelor va fi simplă, printr-o aplicație online. Autoritățile locale și Poșta Română vor oferi asistență celor care nu se descurcă cu tehnologia”, a declarat ministrul Energiei.

Programul de susținere durează din 1 iulie 2025 până în 31 martie 2026.

Cine beneficiază de vouchere?

Asistența se acordă persoanelor singure cu venituri lunare maxime de 1.940 de lei și familiilor cu venituri maxime/membru de 1.784 de lei. Voucherul poate fi utilizat doar pentru plata facturilor electrice.

Solicitarea de vouchere se poate face:

– online, printr-o aplicație dedicată;

– prin intermediul reprezentanților poștei sau primăriilor.

Cum se procesează cererile?

Cererile depuse fizic la oficiile poștale sau primării vor fi introduse în sistem digital în maxim 3 zile lucrătoare. Sistemul digitalizat este dezvoltat de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Valabilitatea voucherelor este de 12 luni de la ultima încărcare, pentru facturi emise între 1 iunie 2025 și 31 martie 2026.

Costurile programului sunt estimate la 1 miliard de lei.

Persoanele eligibile se împart în următoarele categorii:

  • persoane singure cu un venit net lunar maxim de 1940 lei;
  • familii cu un venit net lunar/membru maxim de 1784 lei;
  • persoane cu dizabilități severe și venituri maxime specificate;
  • persoane cu probleme de sănătate care necesitã echipamente electrice sau servicii de comunicare adaptate, cu venituri maxime specificate;
  • familii cu cel puțin 3 copii sub 18 ani sau 26 de ani în cazul continuării studiilor, cu venituri maxime specificate;
  • familii monoparentale cu cel puțin un copil sub 18 ani sau 26 de ani în cazul continuării studiilor, cu venituri maxime specificate.

Sunt excluse persoane care nu își au domiciliul în România, care execută pedepse privative de libertate sau beneficiază de servicii sociale rezidențiale.

Aplicația va fi disponibilă în maximum 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.

Voucherul se aplică unui singur loc de consum, indiferent dacă titularul este beneficiarul direct.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Mai multe de genul acesta
Related