Şefa Executivului Europeană a reacţionat la anunţul preşedintelui american privind taxele vamale asupra exporturilor UE.
Ursula von der Leyen a subliniat impactul negativ pe care o astfel de măsură îl va avea asupra relaţiilor comerciale transatlantice.
„Suntem hotărâţi să continuăm negocieri până la data de 1 august. În paralel, vom lua toate măsurile necesare pentru protejarea intereselor UE, inclusiv măsuri de ripostă proporţionale, dacă va fi cazul”, a declarat ea.
Comisia Europeană a primit oficial o scrisoare de la preşedintele SUA, Donald Trump, care detaliază nivelul propus al taxelor şi un nou grafic de aplicare.
„Am luat act de scrisoarea preşedintelui Trump, care prezintă noile tarife şi un calendar revizuit. Impunerea de taxe de 30% asupra exporturilor europene va afecta lanţurile de aprovizionare transatlantice, prejudiciind afacerile, consumatorii şi pacienţii de pe ambele părţi ale Atlanticului”, a adăugat von der Leyen.
„Ne angajăm să continuăm demersurile pentru un acord până la data de 1 august. Totodată, vom lua toate măsurile necesare pentru a apăra interesele Uniunii Europene, inclusiv contra-măsuri proporţionale, dacă va fi necesar. Între timp, consolidăm parteneriatele globale, bazate pe principiile comerţului internaţional reglementat”, a subliniat liderul european.
În declaraţia sa, Donald Trump a afirmat că a decis să implementeze măsurile.