Aproximativ o treime din elevii celor 27 de unități administrativ-teritoriale din Zona Metropolitană Iași (fără municipiul Iași), numărând peste 35.000, nu învață în localitatea de domiciliu.
Cu excepția municipiului Iași, unitățile din zona metropolitană au capacitatea de a educa mai puțin de jumătate din copiii cu domiciliul în aceste teritorii.
Astfel, aproape două treimi dintre elevii din Zona Metropolitană sunt înscriși în instituții de învățământ din municipiul Iași sau din apropierea acestuia.
Această situație are efecte directe asupra traficului din Iași, mobilității elevilor, costurilor suportate de familii și calității vieții acestora, în special în timpul vacanțelor.
Conform unui studiu realizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iași și Primăria Municipiului Iași și trimis către Ministerul Educației și Cercetării, numărul elevilor din Zona Metropolitană a crescut semnificativ, de la 30.474 în 2020 la 35.404 în 2024 (o creștere de 4.930 elevi). Această tendință arată o migrație crescută către zonă și o presiune crescândă asupra infrastructurii educaționale.
Doar 13.207 elevi (aproximativ 37,3%) din Zona Metropolitană Iași sunt înscriși în școli din localitatea proprie. Ceilalți 22.197 (62,7%) învață în municipiul Iași sau în alte localități din apropiere.
Începutul anului 2024 arată o rată scăzută de școlarizare locală – sub 50% – în majoritatea unităților administrativ-teritoriale din zonă. Aceasta înseamnă că peste jumătate din elevi trebuie să se deplaseze din localitatea de domiciliu pentru a-și continua studiile, în special la Iași.
Situația pe fiecare unitate administrativ-teritorială este următoarea:
Rediu – 14,2%;
Bârnova – 18,2%;
Prisăcani – 19%;
Scânteia – 24,9%;
Aroneanu -30,1%;
Miroslava – 30,8%;
Costuleni – 31,7%;
Valea Lupului – 33,8%;
Holboca – 35,2%;
Popricani – 36,5%;
Grajduri – 37,1%;
Ciurea – 39,2%;
Voinești – 41,6%;
Comarna – 43,4%;
Ungheni – 44,6%;
Tomești – 46,9%;
Movileni –48,6%;
Lețcani – 49,7%;
Horlești – 50,5%;
Țuțora – 51,1%;
Țigănași – 55,2%;
Schitu Duca – 56%;