România se remarcă în peisajul educațional! Echipa națională a obținut nouă medalii la prestigioasa Olimpiada Internațională de Științe ale Pământului, o competiție de înaltă clasă, care adună anual elevi excepționali pasionați de geografie, geologie, astronomie și științele mediului. Printre premiati se numără și o elevă din Iași, care a câștigat o medalie de bronz la proba individuală și aurul la cercetarea câmpului internațională.
Elevii români au impresionat atât la probe individuale, cât și la cercetări în echipe internaționale:
Medalii individuale:
-
Andrei-Petru Edu (Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Buzău) – medalie de argint
-
Rareș-Răzvan Gheorghe (Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Buzău) – medalie de argint
-
Călin-Lucian Ciocoiu (Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Târgu Neamț) – medalie de bronz
-
Maricela-Raluca-Georgiana Enache (Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași) – medalie de bronz
Cercetarea câmpului internațională (ITFI) – activitate practică în teren
-
Maricela-Raluca-Georgiana Enache (Iași) – aur
-
Călin-Lucian Ciocoiu – bronz
-
Rareș-Răzvan Gheorghe – bronz
Proiectul Sistemului Terestru (ESP) – realizare de afișe în echipe multiculturale
-
Andrei-Petru Edu – argint
-
Rareș-Răzvan Gheorghe – bronz
O performanță remarcabilă în rândul delegației române a fost Maricela-Raluca-Georgiana Enache, elevă la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași. Tânăra a obținut nu doar o medalie de bronz la proba individuală, ci și medalia de aur la activitatea practică în teren. Rezultatul ei confirmă valoarea învățământului ieșean și poziționează Iașul printre centrele educaționale de top din țară.
Succesul elevilor a fost posibil datorită pregătirii intense, supervizate de prof. Roxana Diaconu și prof. dr. Petre Bogdan.
Lotul a beneficiat de îndrumarea cadrelor universitare și a cercetătorilor de la Universitatea din București, Institutul Geologic al României, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” și ROMATSA.