Mijlocașul nu se gândește la retragere la vârsta de 39 de ani, după ce a încântat din nou stadionul Santiago Bernabéu cu un gol marcat în partida cu Girona (2-0). Cu doar patru luni până la expirarea contractului, se gândește la prelungirea colaborării.
Scopul lui Luka Modrić este continuarea unui sezon la Real Madrid și desăvârșirea carierei profesionale alături de naționala Croației la Cupa Mondială din 2026.
Pentru jucător, aceasta va fi a patra ediție de Cupă Mondială, desfășurată în SUA, Canada și Mexic, cu trei luni înainte de a împlini 41 de ani. Legendarul fotbalist Real Madrid, posesor al celui mai mare număr de trofee din istoria clubului, negociază prelungirea contractului cu încă un an. Luka Modrić a jucat 40 de meciuri în acest sezon, cu un procent de 91,6% pase reuşite.
„Modrić este un dar pentru fotbal. El trebuie să continue cât doreşte, pentru că face o treabă excelentă. Real Madrid trebuie să fie recunoscătoare că are o legendă care a marcat o epocă în fotbal”, a afirmat antrenorul Carlo Ancelotti.
Decizia care i-a schimbat soarta lui Luka Modrić
Modrić s-a deschis complet în autobiografia sa, intitulată „Povestea mea”. În prima parte a volumului, mijlocașul a povestit despre copilăria sa în Croația, în timpul războiului de independență din țară.
După încheierea războiului, părinții lui Luka Modrić aveau posibilitatea să se întoarcă în satul său natal, Zaton Obrovacki. Ei au ales să rămână în orașul Zadar, astfel încât Luka Modrić să aibă șansa de a juca fotbal într-un cadru profesionist.
„A existat un lucru care a avut o influență enormă asupra a tot ce avea să mi se întâmple în viață. Era perioada reconstrucției postbelice, iar oamenii se întorceau treptat la casele lor. Toți presupuneau că și ai mei aveau să revină acasă, în Zaton Obrovacki.
Totuși, au luat o decizie remarcabilă și am rămas în Zadar! Mulți dintre cei care s-au întors au încercat să-i convingă pe ai mei să facă la fel.
Motivul principal pentru care au rămas a fost dorința lor de a-mi asigura o educație de calitate și șansa de a deveni fotbalist.
[…] Au asigurat tot echipamentul necesar, au plătit taxele la club, mi-au finanțat participările la încercări. Fără sprijinul alor mei și fără convingerea că talentul meu merită aceste sacrificii, nu mi s-ar fi oferit posibilitatea de a demonstra de ce sunt în stare”, a relatat Luka Modrić în biografia sa.
NK Zadar este clubul unde Luka Modrić s-a format, pentru a continua apoi cariera la Dinamo Zagreb. De acolo a fost transferat la Tottenham, în 2008, pentru 22,5 milioane de euro.



