În toamna acestui an, față de vara anului 2025, costul orar al forței de muncă s-a redus cu aproape 1%, conform datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.

Costul forței de muncă diferă de salariul brut sau net, deoarece include: cheltuieli directe, salariale (salariul de bază, sporuri, ore suplimentare, bonusuri și indemnizații) și cheltuieli indirecte, non-salariale (contribuții sociale plătite de angajator, tichete de masă sau de vacanță, costurile concediilor plătite, alte beneficii oferite angajaților).

INS calculează acest cost per oră de muncă, ajustând pentru numărul de zile lucrătoare, vacanțe și zile libere. În esență, costul forței de muncă ilustrează cât de costisitoare este munca în România.

Dacă această valoare crește rapid, România devine mai puțin atractivă pentru investițiile industriale sau pentru relocările din Vest.

În multe industrii, salariile reprezintă o parte considerabilă a costurilor totale. O creștere accelerată a costului muncii se transferă adesea în prețurile produselor și serviciilor.

Pentru angajatori, aceste informații sunt semnificative: presiunile salariale se atenuează, iar costurile operaționale devin mai gestionabile.

Pentru economia generală, o scădere trimestrială a acestor costuri are două efecte importante: ajută la reducerea presiunilor inflaționiste și indică începutul unei perioade de echilibrare a pieței muncii după creșteri salariale rapide din trecut.

Diferențe majore între sectoare – indicator al dinamicii economice

Cele mai semnificative diminuări ale costului orar s-au înregistrat în:

• sectorul serviciilor financiare și al asigurărilor: –12,92%,

• sectorul imobiliar: –7,57%,

• tehnologia informației și comunicațiilor: –4,26%,

• transporturi și depozitare: –4,17%,

• administrația publică: –4,11%

Aceste reduceri indică faptul că industriile care au avut creșteri accelerate în ultimii ani trec acum printr-o perioadă de ajustare. În IT&C și sectorul financiar-bancar, presiunea asupra salariilor s-a redus, ceea ce poate semnala reorganizări, prudență în angajări, accent pe profitabilitate și o normalizare după boom-ul salarial din anii anteriori.

În același timp, creșterea trimestrială se păstrează doar în sectorul educațional (29,25%), însă acest fenomen nu reflectă majorări salariale, ci variații în numărul de ore lucrate din cauza vacanței școlare – un detaliu metodologic deseori interpretat eronat.

Pe termen de un an, costul muncii continuă să crească – semn că economia încă este în dinamică

Comparativ cu trimestrul III din 2024, costul orar al forței de muncă a crescut cu 6,06%. Această creștere anuală semnalează că presiunea salarială rămâne intensă, mai ales în sectoarele cu deficit structural de forță de muncă:

• sectorul construcțiilor: +15,35%,

• activități profesionale și tehnice: +11,21%,

Pentru companii, această tendință înseamnă costuri mai mari de producție, iar pentru angajați, salariile continuă să înregistreze creșteri.

Datele INS relevă o economie duală: pe termen scurt, salariile se temperază sau chiar scad în anumite sectoare, iar pe termen lung, România realizează una dintre cele mai rapide creșteri ale costului muncii în Uniunea Europeană.

Acest contrast sugerează că, în timp ce economia încetinește, companiile devin mai prudente, iar presiunea salarială rămâne ridicată în sectoarele cu deficit de personal, iar diferențele între industrii se accentuează.

„Dinamicitatea costului unitar nominal cu forța de muncă din industrie s-a reluat în august, menținându-se la niveluri ridicate, influențând inflația și competitivitatea externă, dat fiind nivelul ridicat, de două cifre, al acestuia până spre mijlocul trimestrului al doilea din 2025”, menționează concluziile din raportul Băncii Naționale.

Bancherii centrali sunt preocupați de evoluția viitoare a costurilor muncii, în contextul inflației și al decalajelor persistente între cerere și ofertă în anumite sectoare, ceea ce ar putea amplifica presiunea salariilor în mediul privat.

Un cost în creștere indică: deficit de forță de muncă, salarii în urcare, presiune asupra companiilor.

Un cost în scădere poate însemna: restructurări, reducerea orelor plătite, ușurarea cererii de angajați, o economie în încetinire.

Un cost orar ridicat nu reprezintă o problemă dacă productivitatea crește în aceeași măsură. În caz contrar, majorarea salariilor peste ritmul productivității afectează competitivitatea firmelor.

Concluzie

Anunțul INS privind costul forței de muncă nu reprezintă doar o raportare tehnică, ci funcționează ca un indicator al stării economiei românești: indică sectoarele în care economia se răcește, cele unde încă se supraîncălzește și măsoară sustenabilitatea creșterii salariilor globale.