Aflat la cea de-a 18-a ediție, evenimentul „Ai cumva o păturică?” reprezintă una dintre cele mai importante și inovatoare inițiative dedicate animalelor, cu scopul de a se extinde național începând cu anul 2026. Pe 13 decembrie, în parcare la Centrul Comercial Felicia Iași, va avea loc o colectă de hrană, urmată de o festivitate la care încasările din bilete vor fi donate integral adăposturilor de animale din Iași și zonele învecinate.
„Roca, initiatorul evenimentului, a realizat un proiect remarcabil în acești 18 ani, iar eu sunt onorat să continui, alături de Teofana, această poveste. Cred cu fermitate în potențialul acestui proiect și în afecțiunea românilor pentru animale, motiv pentru care dorim să aducem acest concept în toate orașele importante din țară și să promovăm o mișcare națională, nu doar locală. Succesul de la Iași ne-a demonstrat adevărata valoare a acestei inițiative caritabile, fiind un proiect transparent și bine organizat, în care toate donațiile ajung direct în adăposturi – sub formă de hrană, medicamente sau fonduri. În prezent, căutăm colaborări cu parteneri din alte mari orașe din țară.” (Răzvan Barbă, coordonator)
2 ore de donații în direct
„Ai cumva o păturică?” organizează anual colecte de alimente umede și uscate pentru câini și pisici, precum și donații de pături, haine uzate, recipiente pentru mâncare și apă, pături absorbante, covoare, medicamente, peleți, nisip sau silicați pentru litieră și produse de curățenie. Pe 13 decembrie, între orele 13:00 și 15:00, locuitorii din Iași pot dona resursele necesare animalelor din adăposturi, în parcarea Centrului Comercial Felicia (Str. Bucium nr. 36).
Inițiativa a fost lansată de Ioan Dan Niculescu – cunoscut și ca „Roca”, iar continuitatea evenimentului este susținută de prietenii săi – Roxana, Răzvan și Teofana – care împărtășesc valorile fondatorului, transformând această experiență într-o moștenire valoroasă pentru generațiile viitoare.
Primii DJ care sprijină cauza animalelor
După sesiunea de colectare de hrană și alte resurse pentru patrupezi, evenimentul continuă pe 13 decembrie, de la ora 22:00, cu petrecerea „Funky Paws”, la Acaju (Strada Anastasie Fătu nr. 2A), unde toate biletele de acces vor fi donate integral adăposturilor de animale.
Cei trei DJ implicați în susținerea cauzei sunt: Donisan, Iubirescu și Teofana – susținători dedicați încă din cadrul începuturilor, care doresc să ofere publicului o alternativă plină de sens pentru divertisment.
Iubirescu și Pufulescu, ambasadori de onoare ai evenimentului, încurajează iubitorii de animale să contribuie cu resurse pentru patrupezi, pentru a le asigura un sezon rece mai ușor, și subliniază importanța adopției responsabile și a îngrijirii fără rezerve a animalelor fără stăpân.
Așa cum ar exprima patrupezi dacă ar avea voce, motto-ul evenimentului este: „Mulțumim, doamnă! Mulțumim, domnule!”
„Ai cumva o păturică?” este unul dintre cele mai importante evenimente caritabile pentru animale din România, lansat în 2007 de Ioan Dan Niculescu la Iași. În 2024, această inițiativă a adunat peste 7,5 tone de alimente donate către adăposturi, incluzând recompense, nisip, pături, produse de curățenie, jucării, medicamente și a contribuit la fericirea a mii de animale.