Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că marți a fost publicat pe site-ul oficial al Ministerului Sănătății proiectul de ordin pentru actualizarea metodologiei de ocupare a pozițiilor prin integrare clinică pentru personalul didactic medico-farmaceutic.
Anterior, aceste poziții erau ocupate fără examen sau concurs public.
„Consider că este just și corect față de întreg personalul medical să existe reguli clare, uniforme și transparente, aplicabile tuturor. Ce schimbări aduce această reformă? Stabilim precis modul în care personalul didactic poate ocupa, prin concurs sau examen, locuri în spitale și instituții publice de sănătate (posturi deja incluse în structuri), definim condițiile de angajare și ce înseamnă integrare clinică, clarificăm responsabilitățile universităților și ale unităților sanitare, introducem un calendar clar pentru organizarea concursurilor și examenelor, stabilim componența comisiilor și criteriile de evaluare, reglementăm transparența, conflictele de interese, protecția datelor și situațiile speciale (suspendare, reluare, transfer). Sunt conștient că uneori apar rezistențe, dar prin dialog și comunicare eficientă, rezultatele vor fi benefice și vor transmite clar sensul acestor măsuri”, afirmă, pe Facebook, Alexandru Rogobete.