Ministerul Educației infirmă zvonurile privind majorarea normei didactice în învățământul preuniversitar

Dată:

Ministerul Educației a declarat miercuri că nu există discuții privind o eventuală creștere a normei didactice sau alte măsuri fiscal-bugetare în învățământul preuniversitar.

Reprezentanții instituției au subliniat că aceste informații nu au fundament real.

Conform comunicatului oficial, „Ca urmare a informațiilor false frecvent vehiculate în mediul public despre o posibilă majorare a normei didactice, Ministerul Educației și Cercetării precizează că nu există discuții în această direcție, nici în privința altor măsuri fiscal-bugetare în învățământul preuniversitar”.

Ministerul a inclus, de asemenea, poziția ministrului Daniel David, care afirmă că „măsurile fiscal-bugetare cu impact asupra educației au fost deja implementate, iar în prezent, sistemul are nevoie de stabilitate și dezvoltare”.

Instituția a transmis și un mesaj către angajații din educație:

„Îndemnăm personalul educațional să urmărească doar informațiile oficiale comunicate de minister și să nu reacționeze la dezinformări care pot afecta buna funcționare a sistemului nostru de învățământ”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Mai multe de genul acesta
Related