Începând cu 22 decembrie 2025, Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială, continuă distribuirea de tichete valorice sociale destinat pensionarilor cu venituri reduse. Ajutorul se poate ridica zilnic între 08:30 și 15:30, de la sediul instituției din Șoseaua Națională nr. 43, fiind conceput pentru a oferi un sprijin financiar familiilor al căror venit lunar din pensii nu depășește 1.800 de lei.
Programul este destinat pensionarilor de drept și persoanelor cu pensiilor de invaliditate, care au venituri totale din pensii, lunare, de până la 1.800 de lei.
Distribuția tichetelor sociale Iași are loc la:
Direcția de Asistență Socială Iași din Șoseaua Națională nr. 43.
Program de distribuție: zilnic, între 08:30 – 15:30
Perioada de distribuție: 22 decembrie 2025 – 10 martie 2026
Acte necesare pentru solicitarea tichetelor sociale
- Cerere completată la fața locului;
- Carte de identitate sau buletin – original;
- Cupon de pensie pentru luna curentă sau anterioară – original;
- Dovada că venitul din pensie este sub 1.800 lei.
Până în prezent, conform informațiilor de la Direcția de Asistență Socială Iași, au fost distribuite 4.152 de tichete, dintr-un total estimat de aproximativ 12.000 de beneficiari.