Ultima actualizare: 5 ianuarie 2026Autor: Cristi TanasaVizualizări: 96
Primarul comunei Surdila-Găiseanca, Gabriel Drăguț, victima unei spargeri în propria locuință, chiar în prima zi a anului 2026. Autorii au patruns prin geamul băii și au sustras aproximativ 10.000 de euro și bijuterii.
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, primarul PNL a anunțat incidentul printr-un apel la 112, după ce a constatat dispariția unor bunuri din locuință.
Se pare că infractorii au pătruns în locuință prin geamul de la baie și au furat circa 10.000 de euro, echivalentul a aproximativ 50.000 de lei, precum și bijuterii.
Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au deschis un dosar penal pentru furt calificat și continuă investigațiile pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs fapta.
„La data de 1 ianuarie, în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au fost sesizați prin apel la 112 de către un bărbat de 45 de ani, din comuna Surdila-Găiseanca, cu privire la furtul unor bunuri din locuința sa. Ancheta continuă pentru identificarea tuturor circumstanțelor în care s-a comis incidentul, în cadrul unui dosar penal pentru furt calificat”, a transmis IPJ Brăila.
Sursa: Adevărul
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
Urmărește-ne pe Google News:
-
Ia sandvișul cu 16 lei, printr-o licitație trucată / EXCLUSIV
Cea mai gravă poveste de Crăciun: 800 de copii au înghițit în sec pentru că primarul din Țibana a făcut o achiziție suspectă
Primăria Țibana a organizat în toamnă, pe portalul de achiziții publice SICAP, două licitații pentru masa elevilor de la Școala Domnița din localitate. Prima procedură a fost anulată la cererea unui participant care a sesizat nereguli. La a doua licitație, organizatorii au reproșat celor patru firme înscrise că nu au aranjat actele conform cerințelor și au anulat din nou procedura. Aceasta a fost reluată, însă fără transparență pe SICAP, fiind publicat un singur anunț pe site-ul primăriei. La finalul lunii noiembrie, doar firma Take&Eat SRL s-a prezentat și a câștigat contractul. Firma livrează acum sandvișuri pentru elevi în valoare de 13,47 lei/bucată (fără TVA). Conform calculelor din piață, costul real al marfii aduse de aceasta nu depășește 4,42 de lei pe unitate, cu toate cheltuielile incluse.
Autor: Iulian Mofteescu|Ultima actualizare: 22 decembrie 2025|Timp citire: 17 min|Vizualizări: 2930
Editorial
Panorama
Articole din aceeași categorie
Articole pe teme similare