Închiderea unei fabrici importante de componente auto: peste 1.000 de angajați afectați

Dată:

Fabrica companiei Adient (imagine: Michaelvi, Dreamstime.com)

Producătorul de tapițerie pentru scaune auto Adient a anunțat planul de închidere a fabricii din Ploiești. Restructurarea planificată vizează eliminarea treptată a aproximativ 1.010 locuri de muncă și oprirea producției până la mijlocul anului 2027, conform informațiilor furnizate de publicația Observatorul Prahovean.

Compania Adient operează 200 de unități de producție în 29 de țări.

În comunicat, reprezentanții Adient explică „scăderea cererii din partea consumatorilor și declinul general al volumelor din piață” și menționează că nu au identificat „nicio soluție viabilă” pentru continuarea activității fabricii.

Adient a fost înființată în 2016 ca divizie desprinsă din grupul Johnson Controls, specializat în componente auto.

În urmă cu cinci ani, compania avea 1.800 de angajați în Ploiești, iar în 2020 a anunțat o creștere a numărului de salariați cu 200. În 2023, Adient a comunicat intenția de a angaja încă 120 de persoane în regiune.

Rata șomajului în Prahova, în 2025, a fost de 2,22%, fiind sub media națională de 3,12%, conform datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova.

În județul Prahova activează mai mulți producători de componente pentru industria auto, cel mai cunoscut fiind Yazaki.

Punctul de vedere al Adient privind închiderea fabricii din Prahova

„Transformările majore din industria auto au exercitat presiuni semnificative asupra Adient, iar în acest context, compania anticipează oprirea operațiunilor la fabrica din Ploiești”, se arată în comunicat.

„Această decizie a devenit esențială pentru menținerea rezilienței și competitivității pe termen lung, având în vedere provocările economice continue. Factorii principali includ incertitudinea legată de ritmul tranziției către mobilitatea electrică, reducerea cererii și declinul volumelor din piață, împreună cu o concurență în creștere”, menționează reprezentanții Adient.

Sursa foto: Dreamstime.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Mai multe de genul acesta
Related