Ardelenii s-au deplasat la București pentru confruntarea de pe Arena Națională, din etapa a #23 a sezonului regulat al Superligii României, care s-a încheiat cu scorul de 4-1 în favoarea echipei conduse de Daniel Pancu.
Anunț oficial la o zi după meciul FCSB – CFR 1-4: „Mult succes și realizări cât mai multe!”
CFR Cluj a confirmat, la o zi după victoria memorabilă de pe cel mai mare stadion al țării, transferul fundașului kosovar Rion Zejnullahu, care a mai jucat în Gruia în perioada 2023-2024.
„Bine ai revenit, Rion Zejnullahu!
Fundașul lateral în vârstă de 22 de ani revin în Gruia după perioade în care a evoluat pentru clubul kosovar KF Llapi!
Îi urăm mult succes și realizări cât mai numeroase împreună cu CFR Cluj!”, se precizează în comunicatul oficial al clubului.
CFR Cluj ocupă locul 9 în clasament, cu 32 de puncte. În cele 23 de etape, echipa de pe „Dr. Constantin Rădulescu” a înregistrat opt victorii, opt rezultate de egalitate și șapte înfrângeri.
Următorul meci pentru CFR Cluj este împotriva formației Metaloglobus București, programat vineri, de la ora 17:00, pe teren propriu.