Discursul a avut loc la Strasbourg, în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), unde Maia Sandu a fost invitată. Politicianul liberal Ionuț Stroe i-a adresat președintei Republicii Moldova două întrebări legate de amenințarea rusească. Dialogul a fost publicat de liberal pe Facebook.
„Există riscul ca Republica Moldova să devină unul dintre următoarele ținte directe ale Federației Ruse? Și, dacă da, este sprijinul european și internațional actual suficient pentru a asigura garanții reale de securitate pentru această țară?”, a întrebat reprezentantul Grupului PPE.
Răspunsul președintei a fost caracterizat de politicianul român ca fiind „clar și direct”.
„Atât timp cât Rusia continuă să atace Ucraina, să omoare civili și să nu respecte integritatea teritorială a țărilor, toți suntem în pericol, inclusiv Republica Moldova, aflată în regiune”, a răspuns Maia Sandu.
Ea a exprimat recunoștință pentru asistența primită de Moldova din partea partenerilor internaționali.
„Pentru a fi în siguranță, înseamnă să fim în Uniunea Europeană. De aceea, depunem eforturi considerabile. Agresiunea Rusiei reprezintă o amenințare pentru întreaga lume, nu doar pentru țările din Estul Europei”, a precizat președinta Republicii Moldova.
Președinta Maia Sandu a susținut un discurs și a răspuns la întrebări în cadrul ședinței plenului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din Strasbourg, Franța.