„Vedem cu toții că există un zgomot intens și mă întreb pentru cine și pentru ce servește acest zgomot. Cred că atunci când am preluat guvernarea cu patru formațiuni, am avut un mandat de trei ani și jumătate de conducere”, a afirmat Darău, miercuri, la Digi 24.
Referitor la tensiunile din coaliția de guvernare, acesta a menționat: „Guvernăm, ne întâlnim la ședințele săptămânale și uneori este mai multă calm decât în seara la televizor, dar mi-ar plăcea ca și în fața românilor să fim mai uniți”, adăugând: „USR demonstrează că este un punct de echilibru și stabilitate în această conducere, deși am venit oarecum din afara coaliției anterioare”.
Ministrul Economiei și-a exprimat speranța ca până la sfârșitul lunii februarie să fie adoptat bugetul de stat și să se găsească soluții pentru reformele propuse.
„M-aș bucura foarte mult ca luna februarie să se termine fără lipsa bugetului, fără reforme în administrația centrală și, ideal, și cu soluția pentru pensiile speciale”, a afirmat ministrul.
„Eu cred că vor fi identificate soluții în coaliție pentru toate aceste subiecte, însă consider că este esențial să avem o voce comună și, până la finalul lunii februarie, să transmită mesaje clare. Am construit bugetul și ne asumăm un an de guvernare stabil și clar, inclusiv în privința reformei administrației centrale”, a continuat ministrul.
Referitor la reformele administrative, Darău a afirmat că susține în special reforma administrației centrale. „Dacă intenționezi să influențezi de la centru, trebuie să începi cu tine însuți, iar administrația centrală nu se află printre cele mai eficiente”.



