Ministerul Energiei, condus de Bogdan Ivan (PSD), solicită, în calitate de acționar majoritar al Nuclearelectrica, ca luna viitoare să fie luată decizia finală de investiție pentru proiectul mini-reactoarelor inovative de la Doicești, care urmează să fie dezvoltate de compania americană NuScale. Un document al Nuclearelectrica pune sub semnul întrebării modul de funcționare a reactoarelor modulare mici (SMR).
- Compania de proiect RoPower Nuclear, deținută în proporție de 50% de Nuclearelectrica și Nova Power and Gas, evidențiază riscuri cauzate de emanații de gaze și subliniază necesitatea implementării de „măsuri preventive”.
Documentul reprezintă o notă tehnică ce va fi discutată în Adunarea Generală a Acționarilor din 12 februarie, moment în care va fi votată decizia finală privind investiția.
Conform raportului, RoPower Nuclear a analizat, în cadrul studiului de fezabilitate, patru scenarii pentru implementarea proiectului de mini-reactoare de la Doicești. A fost recomandat scenariul A1.3, considerat cel mai echilibrat din perspectiva distribuției riscurilor, se arată în nota publicată pe site-ul Nuclearelectrica.
Este recomandată inițial punerea în funcțiune a unui singur reactor până la demonstrarea funcționării conforme
Scenariul A1.3 presupune punerea în funcțiune inițială a unui singur modul NuScale Power Module (NPM), cu o capacitate brută de 77 MWe, urmând ca celelalte cinci module să fie achiziționate și instalate doar după validarea funcționării primului.
Se prezintă două opțiuni contractuale:
- Prima: RoPower achiziționează doar primul modul, iar modulele 2-6 rămân responsabilitatea NuScale, plata realizându-se doar după validarea funcționării complete a primului modul.
- A doua: RoPower achiziționează toate cele șase module, cu obligatia contractuală a NuScale de a rambursa integral costurile modulelor 2-6 dacă primul modul nu funcționează conform proiectului.
Compania de proiect recomandă luarea unei decizii finale de investiție cu condiții impuse companiei americane NuScale
Calendarul proiectului indică iulie 2033 ca dată estimată pentru începerea operațiunilor comerciale ale primului modul, iar decizia pentru întreaga centrală fiind așteptată în decembrie 2034, condiționată de acordurile comerciale referitoare la celelalte module.
RoPower Nuclear recomandă adoptarea unei decizii finale de investiție condiționată, cea mai importantă condiție fiind angajamentul ferm al companiei NuScale pentru una dintre cele două variante privind celelalte module. NuScale, companie americană listată pe bursă Nasdaq, dezvoltă mini-reactoarele. Conform unor rapoarte bursiere, prețul acțiunilor a scăzut cu 64% anul trecut, în condițiile în care investitorul major, Fluor, și-a vândut participațiile.
Emanații de gaze în zona destinată mini-reactoarelor
Compania de proiect consideră necesară desfășurarea unei serii de activități pregătitoare pentru etapa pre-EPC (înainte de construcție), care include lucrări și documentație tehnică pentru avansarea proiectului.
RoPower evidențiază riscuri legate de emanații de gaze și consideră necesar implementarea de „măsuri de prevenție, monitorizare și reducere a riscurilor potențiale cauzate de situațiile de emanare de gaze naturale identificate în zonă (pe amplasamentul adiacent – Soceram)”.
Următoarea etapă va necesita aproximativ 600 milioane de dolari
După decizia de investiție, faza pre-EPC va permite definirea detaliată a bugetului, a contractanților, arhitecturii contractuale, structurilor de finanțare și graficului de implementare, în funcție de evoluția tehnologiei SMR. Această etapă va dura aproximativ 15 luni, iar costurile sunt estimate la circa 600 milioane USD.
Primele contracte din această fază includ: contractul pre-EPC, extinderea acordului de licențiere tehnologică cu NuScale, contracte EIA, servicii de autorizare, lucrări geotehnice și evaluarea riscurilor, toate vizând asigurarea continuității și conformității cu reglementările, precum și reducerea riscurilor tehnice ale proiectului.
Studiile au costat deja peste 200 de milioane de euro
Conform HotNews, proiectul mini-reactoarelor de la Doicești a ajuns, după trei ani, la cheltuieli de peste 200 milioane de dolari, fără decizie finală de investiție și finalizarea unei tranzacții imobiliare în favoarea partenerului privat al Nuclearelectrica.
Proiectul prevede construcția a șase reactoare nucleare de 77 MW fiecare, la Doicești (Dâmbovița), pe teren achiziționat în 2021 de compania privată Nova Power and Gas. Terenul, cumpărat cu cinci milioane de euro, a fost vândut ulterior către compania de proiect, care include statul, prin Nuclearelectrica.
Compania de stat a comunicat, la solicitarea HotNews, că „costul total al proiectului este de aproximativ 210 milioane USD”.
Cât a suportat Nuclearelectrica și partenerul privat Nova Power & Gas, care au fondat compania RoPower Nuclear? Nuclearelectrica a precizat că, până acum, contribuția partenerului privat a fost reprezentată de aportul la capitalul social al companiei, aproximativ 20 milioane lei, adică jumătate din contribuție.
Terenul de la Doicești, o investiție pentru partenerii Nuclearelectrica
În cadrul companiei de proiect RoPower Nuclear SA, Nuclearelectrica și Nova Power and Gas dețin câte 50% din acțiuni.
Firma Nova Power and Gas a fost proprietara terenului de la Doicești, achiziționat în 2021 cu circa 5 milioane de euro și vândut în acest an către compania de proiect, care l-a achiziționat împreună cu Nuclearelectrica. Potrivit surselor, terenul a fost vândut cu peste 40 milioane euro, suma nefiind oficial confirmată de Nuclearelectrica, care a menționat că informația este „confidențială”.
Poziția Nova Power & Gas
Deși Nuclearelectrica susține că aportul Nova Power la proiect s-a limitat la capitalul social, compania a afirmat, printr-un comunicat, că a desfășurat „lucrări de amenajare ample“ pe terenul de la Doicești.
„Nova Power & Gas, parte a grupului E-INFRA, continuă să susțină și să investească cu încredere în proiectul SMR de la Doicești. Reprezentanții companiei au declarat că investițiile proprii în dezvoltarea primului proiect SMR din Europa vor continua conform planului și termenilor stabiliți cu partenerii din România și SUA”, se arată în comunicat.
„Locația de la Doicești a fost complet transformată. Acum, acolo unde exista una dintre cele mai mari termocentrale pe cărbune din țară, a fost realizat un amplasament ecologizat, pregătit pentru dezvoltarea proiectului SMR atât la suprafață, cât și în subsol. Lucrările desfășurate între 2022 și 2025 au inclus activități complexe, de mare amploare, pentru a îndeplini cerințele de mediu și cele speciale ale unui proiect nuclear de tip SMR”, a declarat Septimiu Costea, CEO Nova Power & Gas.