„Cormoranii” au oferit un spectacol în această etapă a Premier League, reușind o revenire în forță după ce oaspeții au deschis scorul prin Anthony Gordon, în minutul 36. Hugo Ekitike, jucătorul momentului pentru Liverpool, a schimbat cursul meciului cu o dublă rapidă, iar Florian Wirtz a mărit avantajul gazdelor.
Ibrahima Konate, aflat la primul joc după decesul tatălui său, Hamady, a stabilit scorul final. Fundașul a împins mingea scăpată de portarul Pope în plasă, apoi a alergat către steagul de la colțul terenului, pentru a sărbători alături de suporteri. În lacrimi, Konate a indicat spre cer și a fost imediat îmbrățișat de căpitanul Virgil van Dijk.
„A fost un moment extrem de dificil”
La finalul meciului, fundașul francez a vorbit sincer despre perioada dificilă prin care trece și despre decizia de a reveni pe teren mai devreme decât era planificat, pentru a sprijini echipa afectată de accidentări: „Nu am cuvinte pentru a exprima ceea ce simt acum, a fost un moment foarte greu pentru mine și familia mea. Este o parte normală a vieții, foarte dificil de acceptat, dar nu avem altă opțiune. Antrenorul mi-a spus să-mi iau timp, să nu mă grăbesc cu revenirea, însă am avut mai multe accidentări în lot și am considerat că este esențial să mă întorc și să sprijin formația. Credeți-mă, acesta a fost motivul pentru care am făcut asta astăzi, alături de echipă și cu o atmosferă incredibilă.”.
Konate a avut puterea să glumească în interviurile acordate coechipierului său, Florian Wirtz, amintindu-i de un pariu stabilit înaintea startului de sezon: „Sunt foarte fericit pentru el, îi arăt lumii calitatea. Încă nu și-a atins potențialul maxim, dar sunt sigur că va fi foarte curând. Un gol și o pasă de gol, nu-i așa? Știu ce ai spus în pre-sezon că vei realiza. Dacă vei atinge acea bornă, Doamne, e o nebunie!”

