Linii de cale ferată, Foto: Vlad Barza, Hotnews
Autoritatea de concurență a anunțat că investighează dacă „anumite comportamente” ale CFR, inclusiv lipsa implementării unor investiții esențiale pentru funcționarea sistemului de alimentare cu energie electrică de tracțiune, ar fi putut cauza restricții în accesul altor furnizori pe piața energiei electrice de tracțiune din România.
- CFR SA este principalul administrator al infrastructurii feroviale din România, iar Electrificare CFR SA, filială a acesteia, este furnizorul de energie electrică de tracțiune în rețeaua feroviară.
Consiliul Concurenței a anunțat vineri începutul unei investigații privind un posibil abuz de poziție dominantă al CFR, în calitate de administrator al infrastructurii feroviare electrificate din România.
În cadrul verificărilor, au fost realizate controale inopinate la sediul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA și la sediul Electrificare CFR SA. Aceste acțiuni au fost autorizate de Curtea de Apel București și au ca scop colectarea de informații și documente pentru clarificarea situației analizate. Autoritatea precizează că „efectuarea acestor inspecții inopinate nu reprezintă o constatare a încălcării legislației în domeniul concurenței”.
Legea concurenței interzice „utilizarea abuzivă a unei poziții dominante deținută de către unul sau mai mulți operatori economici pe piața românească sau pe o parte a acesteia, prin acțiuni anticoncurențiale, care pot avea ca scop sau ca efect afectarea activității economice sau prejudicierea consumatorilor”.

