O intervenție de urgență are loc în aceste momente în municipiul Iași, unde echipele de salvare acționează pe bulevardul Tudor Vladimirescu după un accident rutier produs între două autoturisme. În incident a fost implicat și un pieton care traversa strada.
Conform informațiilor transmise de ISU Iași, în eveniment sunt implicate trei persoane, toate conștiente și neîncarcerate. Echipajele sosite la fața locului oferă primul ajutor victimelor și evaluează posibilele riscuri din zona afectată.
Pentru gestionarea intervenției, Detașamentul 2 de Pompieri Iași a trimis la fața locului o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), un echipaj de prim ajutor calificat (EPA), totalizând 8 pompieri militari implicați în această misiune.
Echipajele acționează pentru prevenirea unui incendiu, securizarea perimetrului, acordarea de îngrijiri medicale primare persoanelor implicate și menținerea siguranței pe carosabil, circulația în zonă fiind afectată temporar.
Intervenția este în curs de desfășurare, iar autoritățile vor reveni cu informații suplimentare în funcție de evoluția situației operative.