Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței de Securitate de la München, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate siguranței globale, informează presa locală.
Liderul de la Helsinki a evidențiat că, indiferent de evoluția conflictului din Ucraina, pericolul reprezentat de Rusia pentru Europa nu va înceta, fiind de natură structurală.
Cu un ton diplomatic, Alexander Stubb a menționat discuțiile recente despre zona arctică și interesul strategic în creștere al marilor puteri. El a afirmat că, dacă evoluțiile geopolitice vor duce la o prezență mai intensă a NATO în Arctica, atunci obiectivele de securitate ale Alianței vor fi întărite.
Președintele Finlandei a comunicat că NATO va desfășura exerciții militare majore în regiune, pentru a transmite un semnal clar despre capacitatea de descurajare și angajamentul față de securitatea aliaților, inclusiv în apropierea Groenlandei.
Imperialismul Rusiei și provocarea pentru Europa
Întrebat dacă Rusia reprezintă o amenințare militară directă pentru Europa, Stubb a afirmat că Moscova nu va testa Articolul 5 al NATO, care prevede apărarea colectivă. El a subliniat că descurajarea funcționează, în special datorită capacităților militare puternice ale statelor de pe flancul estic.
„Există un motiv pentru care menținem această strategie de descurajare. țări precum Finlanda, Polonia, Turcia și Ucraina joacă un rol-cheie în securitatea Alianței”, a declarat liderul finlandez.
Stubb și-a exprimat acordul cu poziția premierului danez Mette Frederiksen, avertizând că, după încheierea conflictului din Ucraina, riscurile pentru securitatea Europei, Asiei Centrale și a Caucazului de Sud vor persista. Conform acestuia, natura expansionistă a Rusiei va continua să genereze instabilitate regională.
Mesajul transmis la München este clar: Europa trebuie să fie vigilență, iar NATO să-și întărească capacitățile de apărare, deoarece imperialismul rus rămâne o provocare majoră pentru securitatea continentului.