„România de astăzi nu traversează o simplă recesiune”, a declarat marți Georgescu, în cadrul emisiunii săptămânale.
El caracterizează situația drept „consecința catastrofală, chiar inevitabilă, a implementării unui model economic neoliberal globalist, sustinut de datorii, comercializarea resurselor și distrugerea producției”.
„Nu este o recesiune tehnică, ci mai degrabă un dezastru de natură tehnică, adică o iresponsabilitate administrativă”, a adăugat el. Georgescu acuză „măsuri financiare fără scop, fără plan, total neresponsabile împotriva poporului român”.
Modelul extractiv aplicat de trei decenii
„Această formă neoliberală de revenire este un model extractiv, aflat în plină deteriorare astăzi, și a fost adoptată de către clasa politică românească încă din decembrie 1989”, a explicat Georgescu.
„Ni s-a promis dezvoltare, însă am acumulat datorii, dependență și sărăcie. Astăzi, după 35 de ani bazându-se pe acest model extractiv și distructiv, statul român este consumat, fragil și înapoiat”.
Solutia: „Hrană, Apă, Energie”
Georgescu afirmă că alternativa reală nu este austeritatea, considerată total nejustificată, ci o revoluție a prosperității, realizată prin economie reală și muncă productivă”.
„Hrană, Apă, Energie” este soluția de bază pentru România, susține acesta. „Acest model economic bazat pe productivitate nu reprezintă o alternativă printre altele. Este singura cale ca România să devină o țară liberă și prosperă”.
„România trebuie să redevină o națiune care produce, nu o piață care achiziționează produsele altora. Independența economică și prosperitatea națiunii depind de capacitatea noastră de a produce și de a ne finanța singuri”.
Georgescu încheie cu un apel către valorile tradiționale: „Trebuie să ne reîntoarcem la valorile milenare care ne-au unit și ne-au întărit ca națiune. Dumnezeu, patrie, familie și onoare”.