Alături de George Simion se află prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, precum și alți cinci senatori și deputați ai formațiunii politice.
Potrivit unor surse din interiorul organizatorilor, Simion va susține o intervenție într-un panel dedicat cenzurii și libertății de exprimare, informează Gândul.
Mesajul liderului AUR are loc într-un context în care reacțiile raportului Comisiei Juridice din Camera Reprezentanților, conform căruia Uniunea Europeană a avut o intervenție flagrantă în procesul electoral din mai multe țări, inclusiv România, rămân preocupante și neelucidate.
Evenimentul intitulată Alliance of Sovereign Nations este organizat de Turning Point USA, inițiată de Charlie Kirk, și de Anna Paulina Luna, apropiată de fostul președinte Donald Trump și câte una dintre cele mai influente personalități din Congresul american. Conform site-ului oficial, conferința va aduna lideri politici, reprezentanți ai mediului de afaceri, din domeniul academic și nu numai, pentru un eveniment cu impact și conținut relevant, axat pe problemele globale.
Surse din conducerea AUR declară că George Simion va avea întâlniri cu Mike Johnson, alți membri ai Congresului SUA, precum și cu reprezentanți ai Departamentului de Stat.