Luis de la Fuente, selecționerul echipei naționale de fotbal a Spaniei, a convocat patru portari, inclusiv pe Joan Garcia (FC Barcelona), în lotul pentru jocurile amicale din luna martie împotriva Serbiei și Egiptului, în care revin jucători importanți precum Rodri, Pedri și Lamine Yamal, transmite agenția de presă EFE.
Ultima listă a echipei naționale a Spaniei, înainte de finala pentru Campionatul Mondial 2026, include numeroase noutăți.
De la Fuente a chemat toți portarii disponibili, Unai Simon, David Raya și Alex Remiro, precum și pe Joan Garcia, participarea sa fiind pentru prima dată la lotul de seniori.
Fără Aleix Garcia (fost jucător al Dinamo) de această dată
Dacă Mikel Merino, Fabian Ruiz, Pablo Barrios, Nico Williams și Samu Aghehowa se află în recuperare, de la Fuente a renunțat la Dani Vivian în defensivă și la Aleix Garcia (MVP la Bayer Leverkusen, fost jucător al Dinamo – foto, alături de selecționer) în mijlocul terenului, comparativ cu lotul din noiembrie anul trecut.
De asemenea, selecționerul nu a convocat nici pe Dani Carvajal, nici pe Robin Le Normand, jucători obișnuiți, care ratează ultimele partide din cauza accidentărilor.
În compania lui Joan Garcia, printre noii convocați la lot se numără fundașul central Mosquera (Arsenal), mijlocașul Barrenetxea (Real Sociedad) și extremul Victor Munoz (Osasuna).
Mijlocașul Carlos Soler revin în lot, ultima sa apariție fiind în meciul pierdut cu Marocul din optimile CM 2022 din Qatar.
Finalissima a fost anulată
Rodri Hernandez, Pedri și Lamine Yamal se reangajează, fiind recuperați după accidentări. Jucători precum Marcos Llorente și Pablo Fornals sunt din nou convocați și intră în pregătiri pentru viitoarea Cupă Mondială.
După anularea Finalissima împotriva Argentinei din Qatar, echipa națională a Spaniei va întâlni Serbia, vineri, 27 martie, la Villarreal, și Egiptul, luni, 30 martie, la Barcelona.
Lotul echipei naționale a Spaniei pentru meciurile amicale din martie
Portari:
Unai Simon (Athletic Bilbao), David Raya (Arsenal Londra), Alex Remiro (Real Sociedad), Joan Garcia (FC Barcelona);
Fundași:
Pedro Porro (Tottenham), Marcos Llorente (Atlético Madrid), Pau Cubarsi (FC Barcelona), Aymeric Laporte (Athletic Bilbao), Dean Huijsen (Real Madrid), Cristhian Mosquera (Arsenal), Marc Cucurella (Chelsea Londra), Alejandro Grimaldo (Bayer Leverkusen);
Mijlocași:
Rodri Hernandez (Manchester City), Martín Zubimendi (Arsenal), Pedri (FC Barcelona), Pablo Fornals (Betis Sevilla), Carlos Soler (Real Sociedad), Fermin Lopez (FC Barcelona), Ander Barrenetxea (Real Sociedad);
Atacanți:
Dani Olmo (FC Barcelona), Alex Baena (Atlético Madrid), Victor Munoz (Osasuna), Lamine Yamal (FC Barcelona), Mikel Oyarzabal (Real Sociedad), Yeremy Pino (Crystal Palace), Ferran Torres (FC Barcelona), Borja Iglesias (Celta Vigo).