Alertă medicală la Iași: trei copii suspectați de malarie

Dată:

Trei cazuri suspecte de malarie au fost confirmate în data de 23 martie 2026, la câțiva minori evaluați într-o unitate medicală din Iași. Este vorba despre trei copii din aceeași familie, cu vârste de 1 an și 6 luni, 3 ani și 5 ani, care s-au întors recent dintr-o vacanță într-o zonă endemică din Africa.

Potrivit medicilor, în cazul a doi dintre copiii a fost identificat parazitul Plasmodium în sângele periferic, ceea ce confirmă diagnosticul de malarie. Al treilea copil este considerat contact direct și este sub supraveghere medicală, fără confirmare de laborator în prezent.

Debutul infecției s-a manifestat prin simptome digestive (diaree, vărsături), episoade febrile, precum și simptome respiratorii ușoare (în cazul unuia dintre copii). Mediciile precizează că, în prezent, starea generală a tuturor pacienților este stabilă.

Potrivit protocoalelor medicale, minorii au fost transferați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș din București.

Malaria reprezintă o boală infecțioasă transmisă de larvele infectate ale țânțarilor din genul Anopheles, specifici regiunilor tropicale și subtropicale.

Specialiștii subliniază că această boală nu se transmite de la persoană la persoană și nu există risc de transmitere prin aer sau contact obișnuit.

Autoritățile de sănătate publică au fost informate, iar o anchetă epidemiologică este în desfășurare pentru a determina toate detaliile legate de acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Mai multe de genul acesta
Related