Prețurile energiei electrice pe piața angro din Europa cresc semnificativ, România fiind printre țările cu cele mai mari tarife

Dată:

Factura de energie electrică, Foto: Tommaso79 / Dreamstime.com

Criza energiei electrice reapare în atenția publicului după ce prețul angro al energiei a crescut luni în Grecia la 147,74 euro/MWh, înregistrând o creștere de 74,22% față de ziua anterioară.

Aceasta reprezintă una dintre cele mai rapide creșteri zilnice din ultimele luni, evidențiind nervozitatea piețelor în contextul evoluțiilor geopolitice, informează presa elenă. Un factor crucial în această dinamică îl constituie majorarea prețurilor la gaze naturale, în condițiile conflictului militar din Orientul Mijlociu.

Îngrijorările privind posibile perturbări ale aprovizionării și temerile de restricții în fluxurile de energie au accentuat presiunea pe piețele internaționale, influențând direct costul producerii de energie electrică în țări precum Grecia, unde gazele naturale reprezintă o componentă fundamentală a mixului energetic.

Situația este agravată de nivelul scăzut al rezervelor europene de gaze naturale, situate sub 30% din capacitatea totală, un prag considerat critic pentru această perioadă a anului. Acest nivel limitat restricționează flexibilitatea sistemului energetic și crește vulnerabilitatea Europei în fața crizelor externe.

În Europa, majoritatea piețelor înregistrează creșteri, confirmând caracterul generalizat al crizei. Cel mai ridicat preț se înregistrează în Italia, cu 164,33 euro/MWh, urmată de Ungaria (159,38 euro/MWh), Austria (156 euro/MWh), România (155,42 euro/MWh), Bulgaria (151 euro/MWh), Grecia (147,74 euro/MWh) și Germania (141,91 euro/MWh).

Prețul în Franța este mult mai redus, cu 86,31 euro/MWh, iar cele mai mici tarife se înregistrează în Spania și Portugalia, unde prețul en-gros ajunge la doar 33,81 euro/MWh.

Material realizat cu sprijinul Rador Radio România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Mai multe de genul acesta
Related