România a încheiat anul 2026 cu o populație după domiciliu de 21,6 milioane de locuitori — în scădere continuă (cu peste 88.000 de persoane față de anul anterior) — și, mai îngrijorător, în continuă îmbătrânire, conform datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.
Populația după domiciliu reprezintă numărul persoanelor cu cetățenie română și domiciliul pe teritoriul României. Aceasta include și emigranții, indiferent de perioada absentei din țară. Nu trebuie confundată cu populația rezidentă — adică populația de fapt a României.
Diferența dintre cele două categorii, adică între românii cu document de identitate românesc și cei care trăiesc efectiv în țară, este de aproximativ 2,6 milioane, conform datelor statistice.
Cifrele publicate de Institutul Național de Statistică confirmă faptul că procesul demografic actual continuă să se accentueze negativ, fără semne de inversare.
De la oraș la sat — tendință de schimbare în curs
Populația urbană a înregistrat o scădere de aproape un procent față de anul precedent, ajungând la 11,9 milioane de persoane, indică datele INS. În schimb, populația rurală evoluează diferit, cu o creștere marginală de 0,04%, ajungând la 9,7 milioane. Această cifră pare să reprezinte mai mult o redistribuire a populației rezultate din migrații complexe — inclusiv întoarceri din diaspora sau relocări din orașe.
O națiune în proces de îmbătrânire accelerată
Cel mai relevant indicator este structura pe vârste. Indicele de îmbătrânire demographică — raportul între persoanele de 65+ și cele de 0-14 ani — a crescut de la 131,7 la 136,6 persoane vârstnice la 100 de tineri. În alte cuvinte, pentru fiecare copil există aproape un vârstnic și jumătate.
Vârsta medie a populației a ajuns la 43,2 ani, în creștere cu 0,4 ani față de anul anterior. Vârsta mediană — care împarte populația în două jumătăți egale — a crescut la 44,3 ani.
Astfel, România se află printre cele mai îmbătrânite societăți europene, alături de Italia, Portugalia și Germania.
Tinerii în scădere, populația de vârstă medie în creștere
Gama de vârstă dominantă este acum 45-49 de ani, reprezentând 8,6% din populație. Această cohortă, născută în anii ’70, înainte de restricțiile privind avorturile din perioada comunistă, va migra treptat spre pensionare în deceniile următoare, exercitând presiune asupra sistemului de pensii și sănătate.
De cealaltă parte, copiii de 0-4 ani reprezintă doar 4,0% din populație, mai puțin decât alte grupe de vârstă, precum 5-9 ani (4,9%), 10-14 ani (4,8%) sau 15-19 ani (5,2%). Această tendință indică continuitatea scăderii natalității și reducerea populației tinere, ceea ce va avea impact asupra potențialului economic în deceniile viitoare.
Proiecțiile ONU arată că populația Europei va decrease cu peste 23 de milioane de locuitori în următoarele trei decenii, echivalentul unei țări mai populate decât România. În cazul României, migrația externă devine principalul factor demografic de schimbare.
Implicații pentru următorii 10 ani (până în 2035)
Continuarea tendinței de îmbătrânire va duce la reducerea numărului de tineri și, implicit, la creșterea raportului dintre pensionari și forța activă, accentuând ratele de dependență. Migrația va rămâne un element crucial: țările cu migrație net negativă ar putea să înregistreze pierderi de populație, în timp ce cele cu migrație net pozitivă vor stabiliza sau crește numărul locuitorilor.
În România, asistăm la un paradox: comune mici, precum Popești Leordeni, vor depăși, în curând, orașe precum Râmnicu Vâlcea. În următoarele decenii, țara ar putea ajunge să aibă aceeași populație ca Israelul, care avea de peste patru ori mai puțini locuitori în 1992, și de 23 de ori mai puțini în 1948, în momentul fondării statului.
Conform expertului în politici publice, Robert Santa, diferențele dintre distribuția populației și infrastructură se accentuează, indicând tendința de concentrare a populației în anumite zone și subdezvoltare în altele.
