„Pentru a discuta și despre vești bune, la Vidraru a început reumplerea lacului de acumulare”, afirmă Bogdan Ivan.
El menționează că datele hidrologice sunt favorabile, iar dacă această tendință va continua, finalizarea reumplerii este estimată pentru luna octombrie.
„ Alimentarea cu apă în aval este asigurată constant, fără a afecta localitățile din zonă. În același timp, monitorizăm în permanență evoluția lucrărilor, avem echipe în teren și urmărim situația prin sisteme automate, astfel încât fiecare etapă să fie realizată în totală siguranță”, a scris pe Facebook Ivan.
Inaugurat în 1966
El amintește că Barajul Vidraru a fost inaugurat în 1966, cu o durată de funcționare proiectată de 30 de ani.
„Astăzi, funcționează de aproape 60 de ani, adică de două ori mai mult. În condițiile actuale, retehnologizarea nu putea fi amânată, fiind vorba despre siguranța în exploatarea unei infrastructuri esențiale pentru România. Pe parcursul acestor ani, m-am asigurat că Hidroelectrica respectă avizele, menține fluxul de apă brută conform obligațiilor legale și implementează măsurile tehnice pentru reducerea impactului în teren”, a adăugat ministrul Energiei.
Bogdan a fost convocat la Ora Guvernului în Parlament, în luna februarie, privind situația apei potabile din Curtea de Argeș și a afirmat că lucrările la barajul Vidraru sunt necesare și inevitabile.