Propunere POT pentru românii vaccinați cu Pfizer angajați inactivi: despăgubiri de 1200 euro lunar până la pensionare

Dată:

Partidul Tinerilor Democrat (PTD) solicită Guvernului să acționeze în instanță compania Pfizer pentru recuperarea sumelor plătite pentru vaccinurile anti-COVID și să impună plata a 1.200 de euro lunar pentru fiecare român incapabil să activeze din cauza „efectelor adverse”, până la vârsta pensionării.

„Partidul Tinerilor Democrat (PTD) adresează un apel ferm Ministerului Sănătății: este timpul ca statul român să ia măsuri rapide și decisive pentru protejarea interesului național, având în vedere controversele legate de contractele și consecințele vaccinurilor anti-COVID furnizate de compania Pfizer”, se arată în comunicatul de presă al formațiunii politice.

Conform PTD, autoritățile ar trebui să inițieze urgent o acțiune în instanță împotriva Pfizer pentru recuperarea integrală a sumelor plătite pentru vaccinuri și pentru a obliga compania la plata de despăgubiri directe către cetățenii afectați.

De asemenea, PTD propune ca fiecare român care nu mai poate lucra din cauza „efectelor adverse” să primească o indemnizație lunară de 1.200 de euro net până la vârsta pensionării, aceasta fiind suportată de către compania farmaceutică.

„Un lider real ar chema Pfizer în instanță pentru recuperarea mai multor bani. Nu vorbim doar despre recuperarea cheltuielilor, ci despre onoarea unui stat care își apără cetățenii până la capăt. (…) Este momentul să ne recuperăm banii. Toți. Ideea trebuie aplicată și în cazul altor companii cu contracte de vaccinare cu statul român: acolo unde există prejudicii, trebuie să fie și responsabilitate directă și despăgubiri plătite cetățenilor”, a declarat Anamaria Gavrilă, liderul PTD.

Aceasta a accentuat că responsabilitatea financiară nu trebuie să revină contribuabililor, ci producătorului, în speță Pfizer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

Mai multe de genul acesta
Related