Teoriile privind soarta aurului românesc trimis la Moscova în timpul Primului Război Mondial continuă să fie subiect de discuție și în prezent.
„La posturile de televiziune din România, există români care analizează situația Tezaurului național. Totodată, auzim povești conform cărora, de fapt, aurul nostru nu s-a mai aflat la Moscova, ci s-ar fi deplasat fie spre Vladivostok, fie pe fundul Lacului Baikal, fie la Berlin sau Paris”, a declarat Mugur Isărescu, miercuri, în cadrul unei conferințe.
O altă ipoteză este că tezaurul s-ar afla la Brest-Litovsk, unde Lenin, după ce a preluat controlul, ar fi semnat pacea cu Puterile Centrale. Susținătorii acestei teorii afirmă că prețul, în aceste condiții, a fost plătit în aur românesc, chiar dacă Rusia avea propriul său aur.
De asemenea, la Versailles, potrivit aceleiași narațiuni, Germania ar fi restituit francezilor exact 91,5 tone de aur, tot sub forma de aur românesc, a explicat Isărescu. Concluzia este că România trebuie să solicite oficial returnarea aurului de la Paris, însă această strategie ar putea afecta relațiile țării noastre cu două state membre NATO.
„Guvernatorule, ce se întâmplă cu tezaurul?”
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, declară că a urmărit cu atenție încercările de recuperare a Tezaurului. Printre întâlnirile notabile se numără cea cu Jacques de Larosière, fost director general al FMI, fost guvernator al Banque de France și, la acea vreme, președinte al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. La fiecare întâlnire, de Larosière repeta aceeași întrebare: „Guvernatorule, ce se întâmplă cu tezaurul?”. Răspunsul era invariabil: „Tot la Moscova”.
Când Vladimir Putin a ajuns la conducere, de Larosière l-a recontactat pe Isărescu, într-un context internațional, și i-a atras atenția că Rusia are un nou președinte, mai tânăr. L-a întrebat ce va face dacă Putin ar decide să returneze aurul României. “Îl vom lua, desigur”, a fost răspunsul guvernatorului, adăugând că nu dorește să fie optimist, afirmând “Este dificil cu rușii. Ce apucă să ia, trebuie să fie bun luat”.
Sfatul primit de la Larosière a fost să intensifice eforturile pentru revendicarea aurului, promovând această solicitare pe diverse canale. „Am urmat sfatul și am publicat mai multe cărți documentare legate de această problemă. Am extins abordarea în plan diplomatic, în cadrul unui tratat între România și Federația Rusă”, a adăugat guvernatorul.
Una dintre întrebările adresate a fost dacă ar fi vândut aurul. Răspunsul a fost clar: „Niciodată, pentru că românii m-ar supăra dacă aș face asta”, reamintește Isărescu.
În timp, narațiunea rusă – susținând că aurul nu mai există sau nu aparține românilor – persistă fără delimitări clare.
BNR a inaugurat anul trecut o secțiune specială pe site-ul instituției, dedicată istoriei Tezaurului evacuat în perioada 1916-1917 și eforturilor continue de recuperare, în contextul unei campanii internaționale de conștientizare a acestei probleme nerezolvate de peste un secol.
Povestea celor 91,5 tone de metal galben
În decembrie 1916, în contextul avansului trupelor Puterilor Centrale asupra Bucureștiului, autoritățile române au decis evacuarea tezaurului național în Rusia, singurul stat aliat de la acea vreme. Primul transport a cuprins 1.738 de casete cu aurul BNR și două casete cu bijuteriile Reginei Maria, având o valoare totală de peste 321 milioane de lei de atunci.
Convenția semnată cu reprezentantul Imperiului Rus la Iași prevedea explicit că valorile românești erau „sub garanția guvernului rus în ceea ce privește securitatea transportului, depozitarea, precum și returnarea lor în România”. Casetele au fost depozitate la Kremlin, în Sala Armelor, și inventariate în ianuarie-februarie 1917, fiind confirmate declarațiile BNR.
Revoluția bolșevică din octombrie 1917 a schimbat radical situația. În ianuarie 1918, liderii sovietici au anunțat ruperea legăturilor diplomatice cu România și confiscarea tezaurului, promițând că vor păstra aurul și îl vor înapoia românilor. Promisiunea a rămas însă neîmplinită.
Confiscarea a avut consecințe grave asupra stabilității monetare a țării. Aurul reprezenta rezervă de siguranță pentru banca centrală și era fundamentul emiterii de bancnote. Conform statutului BNR, banca trebuia să dețină o rezervă de cel puțin 40% din valoarea bancnotelor emise, pentru a asigura convertibilitatea leului.
Dosarul păstrat timp de un secol în seif
Guvernatorul Mugur Isărescu a rememorat un moment emblematic din septembrie 1990, când a preluat conducerea BNR. Predecesorul său, Decebal Urdea, a deschis un seif și a scos un dosar vechi, pe care i l-a înmânat cu mâinile tremurânde. Acesta conținea protocoalele originale semnate în 1916 și 1917 între guvernele Rusiei Imperiale și ale României.
„Acest dosar este încă păstrat în seifurile Băncii Naționale ca un simbol și angajamentul fiecărui guvernator de a face tot posibilul pentru a recupera această comoară de valoare”, relata Isărescu. Documentele fuseseră întocmite pentru conferința de la Genova din 1922, unde Rusiei Sovietice i s-a cerut ferm restituirea bunurilor depuse în Moscova.
