Piața imobiliară Previziunile vizuale ale fotografului George Călin
Intr-o zi obișnuită de miercuri, o familie din Cluj pornește laptopul pentru a căuta un apartament cu două camere. Prețurile – 95.000 euro, 112.000 euro, 87.500 euro – sunt afișate cu aceeași naturalețe ca în marile orașe europene precum Amsterdam sau Frankfurt. Nimeni nu consideră acest lucru ieșit din comun.
Miercuri dimineața, Bloomberg indică un curs de peste 5.23 lei pentru un euro – un nou record istoric, semn că leul cedează în fața presiunii crizei politice. România are de mult două valute – una pe salariu și alta pentru cele mai importante achiziții.
Jurnalistul Dan Popa transmite în fiecare joi dimineață newsletterul Economix. Pentru cei pasionați de economie, finanțe personale sau comportamentale, abonarea se poate face aici la newsletterul EconoMix.
Nimeni nu se întreabă de ce România păstrează o monedă proprie – leul – chiar dacă îl cotează în valute, un activ esențial al vieții private, într-o valută pe care nu o controlează, pe care nu o poate emite și, prin urmare, nu o poate gestiona.
Aceasta este, în esență, explicația euroizării României – un fenomen economic cu rădăcini adânci psihologice, ce a modificat subtil modul în care cetățenii percep valoarea, riscurile și viitorul.
O euroizare de aproximativ 32%, dar cifrele reflectă doar o parte din realitate
Economiștii evaluează nivelul de euroizare financiară în funcție de proporția creditelor și depozitelor denominate în valută. La nivelul bilanțurilor bancare, România se află în prezent la circa 32%, o cifră aparent modestă, dar contextul contextualizează semnificația acesteia.
Depozite în valută (% din total): 31,4%
Credite în valută (% din total): 32,2%
Indicele de euroizare agregat (metoda FMI): ~31,8%
(Sursa: Banca Națională a României, raport lunar privind agregatele monetare, mai 2026.)
Comparativ cu vârful anilor anteriori, când creditele în valută depășeau 60% din total, reducerea pare semnificativă.
Însă, această reducere majoră reflectă mai mult reglementările BNR, care au restricționat foarte strict acordarea de credite în euro persoanelor cu venituri în lei. Astfel, euroizarea nu a scăzut deoarece românii au încredere mai mare în leu, ci pentru că opțiunea i-a fost restricționată.
România nu a eliminat dependența de euro, ci doar și-a schimbat forma – din credite în euro, în prețuri în euro.
Un contrast între cifre și realitate: piața imobiliară, o economie paralelă în euro
Nici o altă piață nu reflectă mai bine paradoxul monetar al României decât sectorul imobiliar. Pe platformele de anunțuri, prețurile sunt aproape exclusiv afișate în euro – de la garsonierele din Bacău la apartamentele de lux din nordul Capitalei. Tranzacțiile definitive se realizează tehnic în lei, la cursul BNR din ziua semnării, dar negocierea, evaluarea și percepția valorii sunt integral în euro.
Această practică ilustrează o lecție învățată în deceniile de inflație postcomunistă: leul nu reprezintă un depozitar fiabil al valorii pe termen lung. Un apartament evaluat în lei pare să fi devenit mai scump doar pentru că moneda s-a depreciat, nu pentru că proprietatea a crescut în valoare. Euro elimină această „zgomot”.
Datele INS și BNR confirmă această intuție: un apartament evaluat la 100.000 euro în mai 2020, cu cursul de 4,82 lei/euro, valora 482.580 lei. La cursul de 5,21 lei/euro, în mai 2026, valoarea se ridică la 521.800 lei – o creștere aparentă de 8%, generată exclusiv de deprecierea leului, nu de evoluția pieței. Dacă prețul ar fi fost exprimat în lei și ajustat pentru inflație (estimată la circa 59%), el ar fi trebuit să ajungă la aproape 767.302 lei pentru a-și păstra puterea de cumpărare. Diferența de aproximativ 245.000 de lei reprezintă pierderea vânzătorului, prețul în lei fiind influențat de curs.
De ce euro protejează valoarea imobilelor – ilustrativ
Di diaspora, remitențele și circuitul euro
Piața imobiliară românească funcționează, în mare măsură, ca o piață a diasporei. Peste patru milioane de români trăiesc și muncesc în afara granițelor, în special în spațiul euro, trimițând anual între 8 și 10 miliarde de euro acasă – unul dintre cele mai ridicate fluxuri investiționale din Europa în raport cu PIB-ul național.
Acești bani, adesea direcționați spre investiții imobiliare, sunt exprimați în euro și, frecvent, cheltuiți direct pe proprietăți. Un român din Madrid sau Düsseldorf care cumpără un apartament pentru familie sau investiție nu gândește în lei, ci în euro. Și vânzătorul conștientizează acest aspect, ceea ce face ca segmentul superior al pieței rezidențiale să graviteze în jurul monedei europene, influențând întregul segment.
O practică regională, nu doar românească
Este incorect să considerăm euroizarea imobiliară o particularitate a României. Bulgaria avea, înainte de adoptarea euro, o situație similară. Serbia, care nu are aderare la UE, stabilește prețuri în euro pentru proprietăți, iar Bosnia și Herțegovina folosește euro ca a doua monedă de circulație zilnică.
Toate aceste economii au în comun un trecut de instabilitate monetară și o orientare economică majoritar spre zona euro.
Exporturile și euroizarea lor
Peste 70% din exporturile României se destinate Uniunii Europene. Cursul EUR/RON influențează direct competitivitatea sectoarelor auto, IT și agricultură. Euro nu este o monedă străină – reprezintă mediul economic în care trăiește economia națională, deși oficial încă nu o adoptă.
Intervenția BNR și „float-ul controlat”
Obținând un curs de schimb oficial flexibil, dar menținut în limite strânse prin intervenții ale Băncii Naționale, leul nu a suferit devalorizări abrupte. Astfel, BNR cumpără și vinde valută pentru a evita volatilitatea excesivă, prevenind o revenire bruscă a euroizării totale.
Această strategie artificială însă influențează semnalele reale ale economiei, creând un echilibru instabil, dar suficient pentru funcționare.
De ce euroizarea va persista
Teoretic, aderarea la moneda unică europeană ar elimina riscul de curs de schimb și ar completa integrarea economică. În practică, însă, deficitele bugetare, inflația ridicată și lipsa voinței politice pentru reforme organizează un obstacol semnificativ.
Un scenariu alternativ presupune stabilizarea leului și reducerea inflației la nivelul zonei euro, însă acest lucru necesită disciplină fiscală pe care guvernele noastre nu au demonstrat-o până acum.
Cel mai probabil, statutul actual va continua: România va funcționa cu două valute – una pentru salarii, alta pentru imobiliare și tranzacții. Euroizarea parțială va deveni un echilibru precar, dar suficient pentru a persista, iar fiecare generație va dezvolta propria percepție de valoare în euro, perpetuând acest ciclu.
