Inițiatorii susțin că această măsură este necesară pentru „apărarea patrimoniului public și a activelor strategice ale statului român”, afirmând că pot fi supuse controlului extern prin „preluări ostile”. O astfel de preluare survine atunci când „controlul asupra unei companii publice este transferat către un terț fără acordul acționarului majoritar, al administratorilor sau al reprezentanților angajaților”, explică parlamentarii AUR.
Statul vinde, statul achiziționează
Proiectul se referă la regiile autonome, companiile și societățile naționale, precum și firmele în care statul sau autoritățile locale sunt acționari majoritari sau semnificativi, inclusiv bancile și companiile de asigurări deținute sub control public.
Inițiativa introduce dreptul de preempțiune pentru stat, adică posibilitatea ca autoritatea națională să cumpere prioritar participațiile scoase la vânzare sau anumite active strategice. Mecanismul ar urma să se aplice și în cazul fostelor companii de stat privatizate anterior, dacă acestea sunt din nou scoase la comercializare.
Companiile strategice, vândute doar cu acordul Guvernului
De asemenea, AUR propune ca regulile să se aplice nu doar pentru vânzări tradiționale, ci și pentru schimburi, transferuri, dări în plată sau împrumuturi convertibile în acțiuni. Practic, inițiatorii doresc să extindă controlul statului asupra diferitelor tipuri de tranzacții prin care proprietatea sau controlul asupra unei companii poate trece către un alt investitor.
Transferurile către persoane sau entități străine ar urma să fie condiționate de acordul Guvernului pentru domenii considerate „esențiale”, precum energia, transporturile, agricultura, industria alimentară, metalurgia, băncile, asigurările sau infrastructurile critice.
Susținătorii afirmă că astfel de măsuri există și în alte state și că scopul proiectului nu este blocarea investițiilor, ci „instituirea unor reguli clare și transparente pentru accesul în sectoarele strategice ale economiei”.
Finanțare prin emisiune de obligațiuni
Propunerea include și posibilitatea ca statul sau autoritățile locale să ofere companiilor credite convertibile în acțiuni, mecanism care ar putea permite preluarea controlului asupra anumitor firme. Finanțarea ar putea fi realizată prin obligațiuni speciale, listate pe bursă, dedicate principal cetățenilor români.
CES: Proiectul contravine normelor UE
Consiliul Economic și Social (CES) a exprimat un aviz negativ asupra inițiativei, avertizând că o astfel de lege ar intra în contradicție cu legislația europeană privind libera circulație a capitalurilor și investițiile străine.
„Aceasta reprezintă, în esență, un mecanism de autorizare prealabilă generală și discreționară, pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene l-a calificat în mod constant ca fiind incompatibil cu libertatea de circulație a capitalurilor, în lipsa unor criterii obiective, transparente și controlabile jurisdicțional”, afirmă CES. Însă, Guvernul ar avea o putere excesivă de aprobare sau respingere a transferurilor de control asupra companiilor.
De asemenea, astfel de prevederi ar putea descuraja investițiile private, generând „incertitudine juridică și administrativă”, susține instituția.
Riscuri pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)
CES avertizează asupra unui posibil impact negativ asupra PNRR, menționând că România și-a asumat deja reforme pentru companiile de stat, inclusiv depolitizarea și profesionalizarea conducătorilor acestora. Conform avizului, adoptarea unei astfel de legi „poate duce la suspendarea sau reducerea fondurilor europene viitoare”.
De asemenea, inițiativa ar putea permite intervenția discreționară a statului în economie și transmite „un mesaj negativ important pe piețele financiare internaționale”, conform avizului.
Avizul CES are caracter consultativ, însă opinia instituției contează în procesul de dezbatere parlamentar, fiind necesar și avizul altor organisme precum ASF, BNR, Consiliul Concurenței, Consiliul Legislativ și Guvern.
AUR: limite și pentru achiziția terenurilor agricole
Recent, AUR a propus și un proiect de lege pentru restricționarea achiziției terenurilor agricole de către investitori străini. Inițiativa stabilește plafonarea suprafețelor compatibile cu cumpărarea și impune condiții mai stricte pentru achiziția terenurilor agricole de către persoane fizice sau juridice din alte țări membre ale Uniunii Europene.