Partidul european ECR, în care George Simion deține funcția de vicepreședinte, a declarat că „orice tentativă de a exclude adversarii politici prin metode administrative sau judiciare constituie o gravă încălcare a principiilor democratice. Democrația trebuie apărată în toată Europa, asigurând alegeri libere și corecte. Vom continua să evidențiem manipulările politice și să apărăm dreptul cetățenilor la exprimare. Pentru libertate, pentru democrație, pentru o Europă cu adevărat pluralistă!”
Președintele ECR, fostul prim-ministru al Poloniei, Mateusz Morawiecki, a susținut candidatura lui George Simion pentru alegerile prezidențiale:
George Simion candidează pentru președinția României. Cred că este cel mai potrivit om pentru aceste vremuri dificile și instabile.
Acțiunea sistemului în România este criticată de fostul prim-ministru al Sloveniei, Janez Jansa: „Acest lucru s-a întâmplat în Slovenia în iunie 2014, iar UE a rămas în mare parte indiferentă. Acum devine un model de urmat în politica europeană.”
Susținerea pentru George Simion vine și din Portugalia. Deputatul Ricardo Regalla Dias Pinto a declarat că George Simion „va restabili ordinea democratică în această țară fantastică, România”.
Europarlamentarul spaniol Alvise Pérez a salutat decizia lui George Simion de a continua lupta pentru libertate și democrație în numele poporului român, care nu se predă. „România a greșit, în Spania vor eșua la fel. O mare îmbrățișare tuturor celor care luptă pentru libertate și democrație în România”.
Tot mai mulți lideri se îngrijorează de faptul că abuzurile din România ar putea continua prin împiedicarea lui George Simion să candideze, după ce sistemul a eliminat deja doi candidați suveraniști, Diana Șoșoacă și Călin Georgescu.
Europarlamentarul suedez Charlie Weimers susține că, dacă George Simion va fi împiedicat, nu va mai rămâne niciun candidat de dreapta veritabil. „Ce va face Comisia Europeană în această situație? Va protesta cineva în Parlamentul European?”
Lideri israelieni au transmis mesaje de susținere pentru George Simion, considerându-l un potențial mare lider pentru România și un bun prieten al statului Israel.
Președintele Curții Supreme a Likud, Michael Kleiner, a exprimat convingerea că, dacă George Simion va fi ales președinte, România va câștiga un mare lider, iar statul evreu un bun prieten.
Fostul ministru Amichay Eliyahu, membru al Parlamentului israelian, a transmis un mesaj de sprijin pentru George Simion.
Yossi Dagan, activist și politician israelian, îl descrie pe George Simion drept un lider remarcabil, un om cinstit și un adevărat prieten al statului Israel, urându-i succes.
Jurnaliști străini, precum cei de la France Soir, au discutat despre candidatura lui George Simion, descriindu-l drept „torța suveranității românești” și candidatura sa drept „un moment cheie în criza democratică din țară”.
Biroul Electoral Central a validat candidatura lui George Simion, dar decizia finală aparține judecătorilor Curții Constituționale.



