Ultima actualizare: 29 mai 2026Autor: Cristi TanasaVizualizări: 265
În Brașov, autoritățile au demarat acțiuni pentru eliminarea urșilor care apar tot mai frecvent în cartierele orașului, după ce, în doar două zile, două exemplare au fost capturate de echipele de intervenție. Situația devine din ce în ce mai tensionată, iar numărul apelurilor la numărul de urgență 112 referitoare la prezența urșilor continuă să crească.
Primul incident a avut loc în seara zilei de 27 mai, în cartierul Noua. Echipa de intervenție a reușit să prinsă un urs semnalat anterior în zona blocurilor și în apropierea Lacului Noua. Animalul a fost sedat, iar echipa a constatat că avea crotaliu, indicând că fusese capturat și relocat anterior. Conform legislației în vigoare, deoarece ursul revenise în oraș după relocare, autoritățile au fost nevoite să îl eutanazieze.
După numai 24 de ore, autoritățile au fost alertate în legătură cu un urs coborât pe strada Jepițor. În prima fază, echipa de intervenție a încercat să disperseze animalul folosind mijloace acustice și vizuale.
Animalul nu s-a speriat și a continuat nestingherit să se hrănească. Având în vedere că fusese observat în mod repetat în aceeași zonă și nu mai manifesta teamă față de oameni, s-a hotărât capturarea lui prin împușcare, în condiții de siguranță.
În aceeași noapte, autoritățile au mai primit alte 25 de semnalări privind prezența urșilor în oraș.
Reprezentanții administrației locale afirmă că problema nu mai poate fi gestionată exclusiv la nivel local și critică lipsa unor măsuri concrete la nivel național. Potrivit acestora, cotele de prevenție pentru reducerea populației de urși nu au fost aprobate, iar situația din Brașov devine din ce în ce mai dificil de controlat.
Sursa: Europa FM
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
Urmăriți-ne pe Google News:
Editorial
Panorama
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte similare