„Există județe în România unde PNL, la ultimele alegeri gestionate pe forțe proprii – alegeri prezidențiale și parlamentare – a obținut rezultate sub media națională a partidului. Este o realitate evidentă”, le-a spus liderul liberalilor, conform surselor MEDIAFAX.
Potrivit surselor citate, Ilie Bolojan a ilustrat cu exemplul organizației PNL Ialomița, menționând că aceasta a fost influențată de conflicte interne și divergente politice, indicând că, în anumite contexte locale, mediul politic poate favorează sau defavoriza rezultatele electorale.
Liderul PNL a susținut că formațiunea are potențial de creștere în județele cu rezultate slabe, însă acest lucru necesită atragerea de noi membri, identificarea celor mai competenți candidați și promovarea unor politici locale eficiente.
„Dacă nu acționăm corect, capacitatea acestui partid de a obține rezultate mai bune în 2028 (…) nu vom avea șanse să atingem rezultate superioare”, a afirmat Bolojan, conform surselor MEDIAFAX.
Reacție aprinsă după demiterea președintelui PNL Ialomița
El le-a transmis colegilor că evaluarea organizațiilor județene nu se bazează pe criterii personale, ci pe performanța electorală și pe potențialul de a îmbunătăți rezultatele. De asemenea, Bolojan a menționat că schimbarea conducerii unei organizații nu înseamnă eliminarea din partid a liderilor actuali, iar fără o evaluare și măsuri concrete, există riscul ca PNL să consume energie în conflicte interne, conform surselor citate.
Pe de altă parte, Hubert Thuma a criticat conducerea PNL pentru propunerea de a-l demite pe Dragoș Soare din funcția de președinte al PNL Ialomița, unde a fost numit Adrian Peiu, de la SOS: „Soare a obținut 36% la alegerile locale pentru funcția de primar, iar domnul Ionel Bogdan a avut 18% la Primăria din Baia Mare și acum e comunicator al partidului. Aceasta e politica domnului Bolojan”, a comentat Thuma, conform surselor MEDIAFAX.



