AcasăEconomieBanca belgiană KBC analizează achiziții în Europa Centrală și de Est, inclusiv...

Banca belgiană KBC analizează achiziții în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România – HotNews.ro

Publicat pe

IAȘI VREMEA

KBC e cea mai mare bancă din Belgia. Foto: Belga / ddp USA / Profimedia

KBC, cea mai mare bancă din Belgia, analizează posibile achiziții pe piețele din Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, a declarat joi pentru agenția Reuters directorul general Johan Thijs, conform Agerpres.

Banca belgiană, care este deja prezentă pe piețele din Cehia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria, analizează oportunități de preluare atât pe segmentul bancar cât și pe cel de asigurări, a spus Thijs.

„Cu siguranță analizăm posibile fuziuni și achiziții. Dacă mâine o bancă sau alta, sau o companie de asigurări, va deveni disponibilă, cu siguranță o vom analiza”, a declarat Johan Thijs. „Dacă ceva va deveni disponibil în România, vom fi interesați de asemenea”, a adăugat directorul KBC.

Thijs a spus că banca belgiană are o listă scurtă cu posibile ținte, dar nu a dorit să ofere alte detalii.

În 2024, subsidiarele din Europa Centrale ale KBC au ajutat banca belgiană să înregistreze rezultate solide, fiind responsabile pentru aproape jumătate din veniturile nete.

„Pendulul a mers prea departe în cealaltă direcție”

Sectorul bancar din Europa traversează un fenomen de consolidare, grupul bancar spaniol BBVA intenționând să preia rivalul mai mic Sabadell, banca germană Commerzbank se luptă pentru a nu fi preluată de grupul italian UniCredit, iar banca olandeză ING Groep analizează mai multe opțiuni de preluare în Germania, Italia și Spania.

Directorul KBC a făcut un apel către Europa să își regândească reglementările din domeniul bancar, făcând aluzie la promisiunile lui Donald Trump de a relaxa reglementările în sectorul bancar american.

„Un lucru bun cu privire la comportamentul lui Trump este acela că ar putea provoca instituțiile europene să își regândească pozițiile cu privire la Uniunea Bancară Europeană. Nu cred într-un sector care se reglementează singur în totalitate… dar pendulul a mers prea departe în cealaltă direcție”, a spus Johan Thijs.

Ultimele articole

Ministerul Educației infirmă zvonurile privind majorarea normei didactice în învățământul preuniversitar

Ministerul Educației a declarat miercuri că nu există discuții...

Tânăr de 18 ani implicat într-un accident cu autospeciala de Poliție pe bulevardul Nicolae Iorga

În noaptea de 10 decembrie, în jurul orei 01:10,...

Seedorf critică dur pe Arne Slot: Îl vei aduce înapoi pe Salah și vei vorbi cu el?

Mohamed Salah a fost exclus din lot după interviul controversat în...

More like this

Mai multe articole

Ministerul Educației infirmă zvonurile privind majorarea normei didactice în învățământul preuniversitar

Ministerul Educației a declarat miercuri că nu există discuții...

Tânăr de 18 ani implicat într-un accident cu autospeciala de Poliție pe bulevardul Nicolae Iorga

În noaptea de 10 decembrie, în jurul orei 01:10,...