„Acest domn nu a fost întrebat de nimeni nimic”
CTP nu înțelege de nimeni nu l-a tras la răspundere pe Călin Georgescu. „Cel mai teribil semnal este faptul că, de când a făcut acele declarații publice, domnul Georgescu spunând că primește rapoarte de la serviciile secrete, o declarație a unui fost candidat la președinție care are ecou până la nivelul structurilor de securitate ale NATO, acest domn nu a fost întrebat de atunci de nimeni nimic”, a afirmat CTP vineri, 14 februarie, la B1TV.
Cristian Tudor Popescu a adăugat că astfel de declarații pot duce și la pedeapsa cu închisoarea, atât pentru cel care oferă informațiile secrete, cât și pentru cel care le primește.
„Nu a fost chemat la un organ de specialitate care să îl întrebe: «Domnu, cum aveți dumneavoastră rapoarte?». Asta este pușcărie, așa ceva! Și pentru domnul Georgescu, și pentru cei care îi dau rapoartele”, a conchis CTP.
Precizările au venit în contextul în care Călin Georgescu a susținut în ianuarie că este informat „permanent, chiar din interior” de oameni din serviciile secrete. „Ce pot să vă spun este că sunt oameni de bună credință care mă informează permanent chiar din interior, văd și eu niște rapoarte”, a afirmat Georgescu, într-o emisiune la Gândul. Întrebat dacă are în spate securiști vechi, el a răspuns: „Nu, nu am nicio treabă”, apoi a schimbat subiectul.
Recomandări
Strategia elaborată sub coordonarea lui Călin Georgescu prin care România se angaja să susțină „aspirațiile europene și euroatlantice” ale Ucrainei
Ce spune legea despre divulgarea secretelor de stat
Divulgarea de informații clasificate ca secret de stat este interzisă. Dacă o persoană neautorizată primește astfel de informări din cadrul serviciilor de informații (exemplu: SRI, SPP, SIE, DGIA – Serviciul Secret al Armatei), acea persoană și sursele sale din servicii pot fi trase la răspundere penală.
Informaţiile secrete de stat se împart pe niveluri de secretizare, în funcţie de importanţa valorilor protejate. Articolul 303 din Codul Penal, care se referă la divulgarea informațiilor secrete de stat, spune: „Divulgarea fără drept […] de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu […] se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.
De asemenea, deţinerea fără drept a unui document cu informaţii secrete de stat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Totuși, Codul Penal mai spune și că: „Persoana care deţine un document ce conţine informaţii secrete de stat, care poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, nu se pedepseşte dacă predă de îndată documentul la organul sau instituţia emitentă”.
Iar Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate prevede clar: „Persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii”.
Recomandări
Laura Vicol și Vladimir Ciorbă scapă de arestul preventiv și au fost puși în libertate, în dosarul Nordis
În acest caz concret, Călin Georgescu a fost ambiguu și precaut. El nici nu a spus și nici nu a lăsat să se înțeleagă că are acces la documente sau la informații secrete de stat, apoi a schimbat subiectul.
Călin Georgescu a câștigat surprinzător primul tur al prezidențialelor 2024, dar CCR a anulat rezultatul
La alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024, Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) au obținut cele mai multe voturi, calificându-se în turul 2. Surprinzător, Marcel Ciolacu, premierul și președintele PSD, deși era favoritul sondajelor, a ieșit pe locul 3.
Curtea Constituțională a anulat însă pe 6 decembrie primul tur al prezidențialelor, în urma documentelor prezentate de serviciile secrete în ședința CSAT și desecretizate apoi de fostul președinte, Klaus Iohannis.
Aceste documente arătau cum a fost sprijinit Călin Georgescu în campania electorală, prin finanțări dubioase și promovări suspecte pe TikTok pentru creșterea rapidă a popularității. Totodată, documentele SRI și SIE au arătat și ingerința Rusiei în procesul electoral.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta…”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Adevarul.ro
Europa, exclusă de la discuțiile de pace pentru războiul din Ucraina. Anunțul trimisului special al lui Trump
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Observatornews.ro
Un val de aer polar traversează România şi aduce ninsori în mai multe judeţe. Temperaturile ajung până la -18 grade
HOROSCOP
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane