Ciocolata provine din seminţele arborelui de cacao (Theobroma cacao). Originară din America Centrală, principalele zone de producţie astăzi sunt Coasta de Fildeş, Ghana şi Indonezia.
Aztecii apreciau foarte mult seminţele de cacao (seminţe ale fructului de cacao), preparând o băutură rece din acestea amestecată cu piure de porumb şi condimentată cu iute, ghimbir şi vanilie. Lipsa arborelui de cacao în zonele muntoase pe care le locuiau, făcea aceste seminţe şi mai preţuite. Se spune că mayaşii şi aztecii foloseau boabele de cacao ca monedă.
Spaniolii au adus ciocolata în Europa în secolul al XVI-lea, după cucerirea Imperiului Aztec, fapt ce explică derivarea denumirilor actuale din cuvântul aztec „xocolātl”.
Când a fost introdusă în Europa, ciocolata era o băutură
La început, ciocolata era consumată ca o băutură, în stilul inițial aztec. Însă, spaniolii au eliminat ardeiul iute şi au adăugat zahăr sau miere la rețeta originală. Ciocolata (în formă de băutură) a câştigat popularitate rapid în Europa, începând cu secolul al XVII-lea.
Solidificarea ciocolatei sub formă de tablete a avut loc abia în 1847. Firma Fry’s din Bristol a fost printre primele care au inventat şi produs tablete de ciocolată în masă.
Deşi se practicase adăugarea de lapte în băuturile de ciocolată de câteva secole, tabletele iniţiale erau din ciocolată neagră, nu cu lapte. Acesta nu era un semn al preferinţei pentru ciocolata neagră, ci datorită faptului că încercările anterioare de a include lapte în tablete eşuaseră din cauza excesului de lichid. Acest exces permitea dezvoltarea mucegaiului.
Problema a fost rezolvată în 1875 de doi elveţieni. Daniel Peter, un ciocolatier, a creat primele tablete de ciocolată cu lapte folosind lapte praf, inventat de Henri Nestlé. Ulterior, cei doi au unificat forţele într-o companie gigantă, Nestlé.
În 1879, Lindt & Sprüngli, o altă firmă elveţiană, a îmbunătăţit textura şi aroma printr-un proces numit „conșare”, prin amestec mecanic prelungit a ingredientelor. Elveţia a devenit asociată cu calitatea superioară a ciocolatei.
Mulţi consideră Elveţia doar ca producător de ciocolată şi ceasuri scumpe, însă realitatea este diferită. Există opinia că este o ţară axată pe servicii, gestionar de bani ascunşi pentru dictatori sau vânzătoare de suveniruri fabricate în alte ţări.
O altă perspectivă arată că ţara este un model pentru economii post-industriale, unde prosperitatea este asigurată de servicii precum finanţele şi turismul de lux.
Discursul erei post-industriale din anii 1970
Cererea pentru articole de lux creşte pe măsură ce oamenii devin mai înstăriţi. După satisfacerea necesităţilor elementare, cum ar fi hrană, îmbrăcăminte şi locuinţe, cererea se îndreaptă către bunuri mai complexe, tehnologie şi transport. Odată ajuns la acest nivel, cererea se îndreaptă către servicii.
Acest fenomen, cunoscut sub numele de „dezindustrializare”, este vizibil în anii 1990, când importanţa industriei prelucrătoare a scăzut, iar cea a serviciilor a crescut în economiile dezvoltate.
În acest context, Elveţia şi Singapore sunt adesea considerate exemple de economii post-industriale, specializate în servicii. Unele ţări în curs de dezvoltare au încercat să adopte un model similar.
În realitate, Elveţia are unul dintre cele mai puternice sectoare industriale din lume, producând o cantitate enormă de bunuri industriale la nivel individual, chiar dacă nu sunt vizibile consumatorilor.
Singapore, de asemenea, este unul dintre cele mai industrializate state, situaţie ce infirmă argumentul economiei post-industriale.
Dezindustrializarea şi schimbarea productivităţii
Dezindustrializarea este cauzată mai ales de creşterea productivităţii în sectorul industrial, nu de o diminuare a cererii.
Mecanizarea şi automatizarea au dus la o productivitate mult mai înaltă a industriei. Cu mult mai puţini lucrători se produce acum aceeaşi cantitate de produse fabricate.
În trecut, industria prelucrătoare reprezenta 40% din forţa de muncă în ţările dezvoltate, astăzi aceeaşi cantitate de producţie este produsă de 10-20% din forţa de muncă.
Deşi importanţa industriei prelucrătoare a scăzut, a crescut importanţa serviciilor. Totuşi, acest lucru s-a întâmplat datorită creşterii rapide a productivităţii în industrie faţă de servicii.
Multe servicii de înaltă productivitate (finanţe, transport, consultanţă) depind de sectorul industrial ca sursă de clienţi.
Importanţa sectorului industrial pentru nivelurile de trai
Sectorul industrial reprezintă un factor esenţial în dezvoltarea nivelurilor de trai pentru o ţară. Industria este o sursă principală de inovaţie tehnologică.
Chiar şi în state precum SUA şi Regatul Unit, unde industria prelucrătoare are o pondere redusă, sectorul industrial contribuie mult la cercetare şi dezvoltare.
Secretul succesului elveţian
Ideea de economie post-industrială a determinat SUA şi Regatul Unit să neglijeze sectorul industrial.
Succesul Elveţiei nu se datorează serviciilor bancare sau turismului de lux, ci sectorului manufacturier puternic, ce a contribuit la inovări tehnologice precum laptele praf, ciocolata cu lapte şi tehnologia de conşare.
